"Sunt lucruri care nu vrem să se întâmple dar trebuie să le acceptăm, sunt lucruri pe care nu vrem să le știm dar tebuie să le învățăm, si oameni fără de care nu putem trăi dar trebuie să le dăm drumul."
(Autor necunoscut)
Se spune că el reprezintă aspiraţia spiritului către înalt, din moment ce pegas a ajuns pe muntele Olimp. Se spune că Zeus l-a transformat pe falnicul Pegas într-o constelaţie care îi poartă numele
Pegas sau calul înaripat este una dintre cele mai cunoscute creaturi fantastice din mitologia greacă.
Mai este cunoscut drept cal al muzelor şi zeu al cailor. Debordează prin frumuseţe, fiind un cal înaripat de culoare albă şi cu o statură impunătoare. Se spune că această minunată creatură este fiul lui Poseidon şi al Gorgonei Medusa, şi fratele lui Chrysaor.
Legenda spune că cei doi fraţi au fost născuţi în acelaşi timp, nu înainte însă că Medusa să fie decapitată de către Perseu.
Pegasus, calul înaripat care s-a născut din picăturile de sânge căzute pe pământ atunci când Perseus i-a retezat capul Meduzei. Imediat după aceea, Pegasus s-a înălţat la ceruri şi, ajungând în Olympus, a devenit slujitorul lui Zeus.
Mai târziu, dăruit de zeita Athena lui Bellerophon, Pegas şi-a slujit cu credinţă noul stăpân, ajutându-l să ucidă Himera şi să le învingă pe amazoane. După moartea lui Bellerophon, Pegasus s-a înapoiat în Olympus, intrând din nou în slujba zeilor.
El era considerat drept calul muzelor şi se spunea că izvorul Hippocrene de pe Helicon ar fi luat fiinţă pe locul unde Pegasus ar fi lovit, la porunca lui Poseidon, pământul cu copita.
De-a lungul timpului, simbolistica creaturii fantastice Pegas a diferit de la o perioadă la alta
.
În evul mediu, calul înaripat a simbolizat virtutea şi înţelepciunea,
iar în perioada renaşterii a devenit sursă de inspiraţie pentru poeţi.
Şi în pictură şi sculptură se întâlneşte foarte des imaginea acestui
minunat cal înaripat.
Ziceam, parca, în primul numar al revistei, ca ar fi frumos ca,
uneori, noi, oamenii, sa împrumutam macar putintel din nobletea calului.
Nu numai ca n-o facem, dar o ignoram complet. Întalnim mai adesea
trufia lenesa a bivolului care este mandru de coarnele sale si totusi se
scalda în namol. Luam din margaritarele întelepciunii noastre milenare
si le aruncam porcilor. Poate sa para utopic, însa atentia
sporita acordata calului ne poate salva de mitocanie. Calul se ridica pe
picioarele din darat si scapa de calaretul care nu-l respecta. Calul ce
paste linistit alunga cu coada sa mustele cicalitoare. De ce
ignoram calul care este un model de demnitate? Pana si ziarele de sport
din Romania uita sa acorde spatiu hipismului. Putina lume stie ca în
curand se va desfasura Cupa Romaniei la hipism. Ce sa-i faci?
Caii nu dau declaratii socante, nu alcatuiesc primul unsprezece la
fotbal si nu înjura arbitrii. Caii nu au nevoie decat de putina iubire
si de aer curat! Îi iubim si îi admiram mai adesea în legenda, în
poveste. În povestile initiatice caii au inimi multe, aripi si urechi
tip depozit exhaustiv, care îi fac parteneri indispensabili eroilor în
aventura lor initiatica. În realitatea noastra imediata, lineara, duala
si limitata, noi suntem cei care purtam ochelari de cal. Ca sa vedem
doar interesele meschine ale unei vieti vlaguite de o dependenta ori
obedienta fata de material. Admiram, poate, trupul calului si nu
încercam sa vedem spiritul sau. Admiram caii putere si nu Puterea
Calului. În loc sa împrumutam spiritul povestilor initiatice, împrumutam
doar nume pentru gaselnitele noastre tehnologice: "Ford Mustang",
"Bicicleta Pegas"… Ignoram, slabindu-ne astfel, interior, puterea
simbolului. Pegasul este un simbol foarte puternic. Calul înaripat vine
din lumea fiintelor înaripate, rude cu fiinta noastra interioara
înaripata. Mustangul este pegasul cazut în experienta trupeasca asa cum
omul este spiritul cazut în experienta trupeasca pentru a cata înspre
Lumina si pentru a redeveni Lumina. Am avut odata o viziune
minunata care mi-a marcat viata. Se facea ca eram în mijlocul unei mari
piete si parca stiam ca era în Bucuresti. Deasupra mea, ridicand
privirea, am vazut un pegas alb care veghea asupra noastra. N-am facut
publica pana acum aceasta viziune. Am înteles mai apoi, ca acest pegas
nu putea coborî pe pamant pentru ca locul nu era destul de curat.
Si am
mai înteles ca pentru a coborî acest pegas alb, va trebui întai ca noi
sa hranim cu jaratec calul înaripat care este spiritul nostru, pentru a
învata sa zburam pe cerul inimii. Pana atunci, cu rabdare, un Pegas Alb
asteapta.
Sala
Oglinzilor de la Versailles Avem în faţa ochilor un palat imens.
atmosfera secolului al XVIII-lea
Puteţi să vă imaginaţi că sunteţi Regele Soare sau Ludovic al XVI-lea şi vă gândiţi la marele bal care va avea loc a doua zi.
.
Va îndreptăţi spre Sala Oglinzilor să vedeţi dacă pregătirile se desfăşoară în cele mai bune condiţii.
Decorul este consacrat victoriilor militare şi succeselor politice ale lui Ludovic al XIV-lea.
Cea mai mare provocare au constituit-o picturile lui Charles Le Brun, în care sunt imortalizate momente importante din viată Regelui Soare. Cele 84 de candelabre aflate în sală se aprind în serile destinate petrecerilor.Acest castel,
Acum vă rog să intraţi din nou în secolul XXI.
Giganticii pantofi Marilyn, la Versailles
La
Versailles, artiştii s-au simţit întotdeauna ca acasă. Este decorul
ideal pentru a celebra îndrăzneala, experimentul şi libertatea.
Operele Joanei Vasconcelos se înscriu într-o viziune mai apropiată de filmul „Marie-Antoinette” al Sofiei Coppola decât în aceea clasică a cărţilor de istorie. Joana Vasconcelos nu ezită să plaseze o pereche de escarpeni înalţi de patru metri, intitulaţi „Marilyn”, în „Galeria Oglinzilor”, o sculptură din caserole din oţel, asemănătoare celei care putea fi văzută în Grădinile Tuilleries în 2007, la FIAC.
O operă extrem de feminină care îşi găseşte în mod natural locul între ornamentele aurite, picturile şi oglinzile castelului.
Într-o vreme tare îndepărtată, Soarele, le-a cerut fiicelor sale să îşi aleagă câte o parte de lume pentru a o stăpâni. Ele însă, nu au ajuns la o înţelegere, aşa că i-au spus: - Noi nu putem să alegem până nu călătorim peste tot, să cunoaştem locurile. - Cum doriţi voi! zise Soarele. Trebuie, însă, să oferiţi câte ceva pe unde veţi trece. - Eu, zise Vara, am să dăruiesc căldură. Lumea minusculă a gazelor va fi plină de viaţă. Ele mă vor iubi. În lanuri se vor coace grânele, florile vor umple totul de culoare. - Tu, Vara, eşti caldă, dar eu, Toamna, cu puterea pe care o am, o să coc legume şi fructe nenumărate. Oamenii mă vor dori. Ei au nevoie de mine. - Dacă voi dăruiţi bogăţie, căldură, culoare, eu, Iarnă, prin iscusinţa, am să aduc bucurie copiilor, oferindu-le fulgi şi flori de gheaţă. Un moş simpatic îi va vizită pe cei cuminţi. El le va aduce daruri. Pământul, se va odihni sub mantia mea. Mai rămăsese una. Soarele se întoarse încet spre ea şi o întreba: - Tu, dragă tatei, ce vrei să dăruieşti? - Eu voi dărui viaţă. Pădurile şi pajiştile se vor trezi din amorţeală. Păsările vor reveni la cuiburi. Ele vor face pui. Vântul va călători peste lume. El va duce veştile până în cele mai îndepărtate locuri. Oamenii vor sărbători venirea mea cu multă veselie. Ei vor oferi câte o parte din mine fiecărei persoane iubite. - Să fie aşa precum voi aţi ales! Eu am să veghez de sus că fiecare să-şi respecte promisiunile. Cele patru anotimpuri se plimbă şi acum prin lume. Ele împart mereu mai multe daruri sub privirile atente ale Soarelui. El le zâmbeşte mulţumit în fiecare dimineaţă.
Ceea ce vedeți în imagine nu este o pictură. Ci un colaj realizat, în întregime, din aripi de fluturi. Aripi pe care, fostul polițist rus Vadim Zaritsky declară că le adună de la colecționarii de fluturi:
Bujorul este simbolul prosperităţii, a luxului,deoarece în antichitate îşi permiteau să crească aciasta plantă numai cei bogaţi. În mitologiea greacă se spune, că denumirea de Paeonia provine de la doctorul Paeon.Acesta s-r fi implicat în problemele personale ale zeilor şi a putut fi salvat doar prin transformarea să într-o floare cu puteri miraculoase:bujorul.Se spunea, că bobocii de flori de bujor strălucesc în nopţile cu luna plină. Această legendă are un noian de ani, dar mai dăinuie şi astăzi, iar oamenii şi în prezent consideră bujorul drept rege al florilor, un rival destoinic al trandafirului. Ecxista şi o altă legendă , potrivit căreia bujorul e întruchiparea unei preafrumoase fete. În China, unde cultură bujorului are o vechime de mai mult de de o mie de ani, aciasta floare este omagiată că simbol al longevităţii. Bujor era fiul unui împărat bătrân şi tare paşnic. Aflându-se pe patul morţii, bunul împărat îi zise feciorului: - Dragul taţii, eu n-am duşmani, după cum bine ştii. Războaie cu vecinii n-am purtat. Am însă un mare necaz, Bujor. Cunoşti şi tu povestea … - Da, tată! răspunse fiul cu o mare durere în suflet. Toată lumea ştie despre lacul blestemat din codrul de brazi, acolo unde trăiesc stafiile şi ielele amăgitoare. Ielele cele spurcate, care-i prefac pe oameni în măgari şi în viţei, schimonosindu-i. Ochii împăratului luceau de spaima. - Să nu te duci niciodată acolo, Bujor. Niciodată să nu te duci la lacul ielelor … Împăratul căzu pe pernă, fără suflare. Bujor îi închise pleoapele şi-l jeli îndelung. Acum el era stăpânul împărăţiei. Avea buzduganul în mâna şi coroana de aur pe cap. După câţiva ani, când promisiunile se uită, noul împărat Bujor umblă prin târguri şi prin sate. Tocmai trecea pe lângă pădurea adâncă, în mijlocul căreia se află lacul cel blestemat. Era noapte şi luna lumina feeric împrejurimile. Deodată, pe Bujor începu să-l fure somnul. Cântau privighetorile, dar şi ielele vrăjite care apăreau goale şi ademenitoare la marginea poienii. - Doamne, oştenii mei s-au tolănit pe iarbă şi-au adormit. Şi caii s-au culcat, iar zânele frumoase şi zâmbitoare mă poftesc în pădure … Bujor mergea magnetizat, după iele şi stafii, până într-o dumbravă fermecată. Ielele albe jucau în jurul tânărului împărat care se ruşinase de goliciunea ielelor şi obrazul i se înroşise că focul. - Să- l prefacem în viţel! rase o zână. - Ba să-l facem în gândac! hohoti răutăcioasă altă. - Broscoi i-ar stă mai bine, hihi! mai zise una înalta. Mama ielelor, tot aşa de atrăgătoare că şi fiicele sale, purta pe cap o coroana sclipitoare, bătută în pietre preţioase. Ea zise: - Nu, nu! Pentru că dumnealui, fiul de împărat s-a înroşit la faţă, poruncesc să se prefacă imediat în floare. Floare roşie. Aşa să rămâie! Într-o clipă, trupul lui Bujor intră într-un vârtej şi se transformă într-o floare roşie că jarul, destul de mare şi bătută că un pămătuf. Apoi, ielele au dispărut în lacul blestemat. Mai apoi, oamenii au numit floarea cea roşie bujor. Bujor a rămas până astăzi, după numele lui Bujor, fiul împăratului, care fusese vrăjit de zânele cele rele, că să se transforme în floare de bujor
✰ În magazinul nostru, vizitaţi raionul "Totul pentru fotbal". Acolo vă puteţi cumpăra ţigări, bere şi televizor...
✰Un bărbat se confesează unui prieten: - Cred că voi divorţa. Nu mai pot, soţia mea e prea copilaroasă. - De ce? întrebă celălalt. - De câte ori fac baie, vine pe la spate şi îmi îneacă toate răţuştele din cadă.
✰În metrou, o duduie indignată îl apostrofează pe un negru care stătea liniştit pe scaun: - La noi, în România, doamnele stau pe scaun, iar tinerii ca tine stau în picioare! - La noi, în Africa , băieţii ca mine stau în jurul focului, iar doamnele ca tine stau în cazan, la fiert!
✰De ce există atâtea organizaţii împotriva hainelor de blană şi nici una împotriva hainelor de piele? Pentru că e mai simplu să hărţuieşti femeile bogate decât găştile de motociclişti!
✰Oricine are dreptul să fie idiot, numai că unii profită prea mult de acest privilegiu.
Aţi auzit de "Pădurea de liliac" de la Ponoarele,de la câţiva km de Baia de Aramă ,pădure considerată o minune a naturii? În fiecare an se organizează acolo Sărbătoarea Liliacului, care dăinuie oficial din 1965, dar ea se ţinea încă din timpuri străvechi, când flăcăii şi mândrele, moşnegii şi băbuţele se adunau să se desfete la umbră pădurii de liliac.
Pădurea e unica conservată din ţară şi este declarată arie protejată. Pădurea de liliac,unde aroma se simte în aer! Nu poţi fugi de el, nu poţi să nu-l simţi. Liliacul te îmbată, dacă îi permiţi să-ţi ajungă în suflet. Liliacul, una dintre cele mai populare flori de primăvară, cu un parfum delicat, subtil şi persistent,înrudit cu măslinul şi iasomia. Mirosul său ispititor, asemenea celui de trandafir, crin sau tuberoză, a devenit preferatul multor producători de parfumuri sau cosmetice bucurându-se de o faima internaţională. Recomand Yves Rocher, sunt renumite pentru utilizarea parfumurilor florale,extrem de naturale. Supranumit “floarea memoriei“, oamenii spun că mirosul sau trezeşte amintiri, liliacul semnifică misterul iubirii, frunzele lui sunt au formă de inima, aţi observat?
Dar patria liliacului este Persia. Această floare are o legendă plină de poezie. Odată, prin aprilie, când pământul aştepta cu nerăbdare darurile cereşti, Flora, zeiţă florilor şi a tinereţii, s-a dus să-l deştepte pe Soare, că să poată vedea mai curând vesmântul fermecat al copacilor, să audă cântecul păsărilor, să se cufunde în marea de flori parfumate. Auzind chemarea Florei , soarele, în tovărăşia zeiţei Iris, frumoasă să soţie, a coborât pe pământ. Amestecând razele multicolore ale curcubeului cu cele aurii ale soarelui, zeiţă florilor şi a tinereţii a început să stropească cu acest amestec păşunile, câmpiile, copacii. Oriunde cădeau asemenea stropi, pe loc apăreau clopoţei albaştri, steluţe bătând în roz, felinare purpurii, umbreluţe aurii. Când a ajuns pe tărâmurile de nord ale pământului, a văzut cum culorile curcubeului se terminaseră. Îi rămăsese doar un pic de liliachiu. Atunci, Flora a început să stropească pământul cu această culoare. Pe locurile în care cădeau stropii, apăreau florile de liliac. Iată de ce, liliacul nu înfloreşte, nicăieri, atât de abundent că în ţările nordice.