"Sunt lucruri care nu vrem să se întâmple dar trebuie să le acceptăm, sunt lucruri pe care nu vrem să le știm dar tebuie să le învățăm, si oameni fără de care nu putem trăi dar trebuie să le dăm drumul." (Autor necunoscut)

Despre mine


     Vrei să afli câte ceva despre mine? O să îți povestesc  o mică parte din ceea ce sunt, ceea ce cred, ceea ce simt.
     Numele meu este Carmen. 
    Cred că sunt puține persoane care mă cunosc cu adevărat. 
 Stiu sa ascult, imi place sa las interlocutorul sa-mi dezvaluie ce vrea, cat vrea si cand vrea despre persoana lui. Iubesc cu tarie respectul si bunul simt. Plec totdeauna de la premisa ca oamenii pe care ii intalnesc au bune intentii, si nu-mi schimb parerea decat daca faptele-mi se demonstreaza ca m-am inselat. Stiu ca intr-o prietenie lunga este imposibil sa nu gresesti fata de un prieten, de aceea trec usor peste greselile prietenilor. Nu trec insa peste rautatile provocate deliberat.
  Nu pot spune că sunt un om simplu sau ușor de înțeles. Sunt o fire contradictorie, complicată.  Și apreciez enorm oamenii care încearcă să mă înțeleagă și nu se grăbesc să mă judece.
    Cred în DOI, cred în prieteni deși până și prietenia a devenit în momentul de față un lucru relativ, cred nu-ți ajunge o viață pentru a cunoaște un om cu adevărat, cred că printre lucrurile pe care ar trebui să le trăim de mai multe ori în viață se numără copilăria. Dar nu vreau să devin nostalgică acum.
   Nu pot spune că m-am obișnuit cu răutatea care exista în oameni și nici nu cred că o voi face vreodată.
   Nu îmi plac oamenii aroganți. Oamenii care se cred superiori, deși intelectual sau spiritual, nu sunt .Si nu îmi plac oamenii care își rezolvă problemele într-o manieră agresivă si sunt răzbunători.
   Nu pot spune că sunt o persoană calmă care trece cu răbdare peste toate mizeriile, dar după ce mă aprind, îmi trece relativ usor.
   Întotdeauna am considerat că uneori avem nevoie de un pansament sufletesc, chiar dacă acesta vine din partea unor oameni pe care nu îi cunoastem… sunt cuvinte care dacă sunt spuse atunci când trebuie sunt un adevărat balsam pentru suflet!

   În urmă cu 3  ani am hotărât să creez blogul IULISA Nu știam exact ce vreau să fac acolo, așa că timp de câteva  luni nu prea am avut activitate , apoi, a apărut motivul pentru care am început să public.

  Dacă ai nevoie de un prieten , dacă ai nevoie de o vorba bună sau un gând frumos, aici e locul tău!  Cu drag,Carmen!







Muzica inimii mele:




































Articole ce-mi plac



Prietenul la nevoie


Aseară am întrebat pe cineva cum arată cel mai bun prieten?
 Si am primit un răspuns de genul "prietenul este cel care e gata să te ajute la orice oră din zi şi din noapte". Pe principiul "prietenul la nevoie se cunoaşte"
Cât de banal sună dar cât de adevărată este zicala?
  Adică prieteniile, în mare parte, sunt bazate pe troc, ca şi când îţi faci un prieten pentru ce poate să-ţi dea şi aşteptând mereu atenţie?
  Dar poate am putea să privim lucrurile şi din alt unghi.
  Concluzi mea este că :
ingredientele unei prietenii sînt : simpatia, disponibilitatea, reciprocitatea, preocupări comune,valori morale comune, gusturi comune, sinceritatea, respect. Dar ingredientul esenţial într-o prietenie este fidelitatea.
  Indiferenţa, interesul meschin, minciuna sau tăcerea, sunt noţiuni care nu-şi au locul alături de prietenie.
    De fapt, prietenul nu este cel care se trădează pe el pentru a-mi face mie pe plac, din teamă că aş putea să mă supăr şi să-l abandonez.
  Un prieten  îmi oferă  căldura sufletului ,de care am nevoie ,pentru a simţi speranţa şi un sprijin moral.
  Este  el însuşi. Îmi împărtăşeşte experienţele sale.Şi tot ce face  pentru mine o face cu bucurie. Mă respectă şi când nu suntem deacord în toate privinţele
  Prietenul este pentru suflet şi lumea care se ascunde acolo.
 Un prieten se conjunga prin "a fi" şi nu prin "a face" sau "a avea".
   Dacă ai cel puţin un prieten adevărat atunci eşti un om cu adevărat norocos!





 Buna Dimineata Soare



  
    De multe ori pe drumul vieţii ne întâlnim nu numai cu oameni cu care putem comunica şi interacţiona frumos şi armonios, ci ne intersectăm şi cu oameni cu un caracter dificil, cu oameni cu care sufletele noastre nu sunt pe aceeaşi lungime de undă şi nu vibrează la fel pe muzica comunicării, fiindcă sunt oameni cu o personalitate foarte diferită de a noastră, fiindcă sunt oameni mândri, orgolioşi, egoişti, conflictuali, nemulţumiţi permanent, oameni cărora le place să nedreptăţească, să umilească pe cei mai slabi, oameni care pun pe primul plan binele lor şi interesele lor, care într-o relaţie consideră că trebuie doar să primească şi să nu dăruiască nimic, oameni care se cred centrul universului, oamenii care aşteaptă doar să fie slujiţi de cei din jur, dar nu ştiu şi nici nu vreau să ştie cum să slujească aproapelui, oameni care au o plăcere deosebită să critice şi iar să critice, scoţând în evidenţă doar slăbiciunile şi greşelile oamenilor, nu şi realizările  şi calităţile acestora.
   Când suntem tentaţi să răspundem la mânie cu mânie, la ură cu ură, la nedreptate cu nedreptate, la critică cu critică, la conflict cu conflict, când suntem tentaţi să nu iertăm pe cei ce ne-au greşit, când suntem tentaţi deci să răspundem cu aceeaşi monedă, să ne amintim si să recunoaştem că şi  noi  greşim celor de lângă noi, că nu suntem perfecţi.
   Trebuie să ne gândim, că şi noi suntem uneori persoane dificile, că şi noi suntem răi, nedrepţi, că şi noi întristăm, supăram pe alţi semeni din jurul nostru. 
    Trebuie să conştientizăm că nimeni nu este perfect, că împreună putem învăţa lecţiile iertării, iubirii, acceptării şi cu bune şi cu rele.









Download John Newman Come And Get It for free from pleer.com

Un comentariu:

  1. Niste ganduri cu adevarat delicate pentru zilele care le traim, acum cand se devalorizeaza tot ce inseamna prietenie, ajutor sau respect reciproc. Ma bucur ca ti-am citit pagina si sper sa ma situez printre prietenii tai!
    Dan*

    RăspundețiȘtergere