"Sunt lucruri care nu vrem să se întâmple dar trebuie să le acceptăm, sunt lucruri pe care nu vrem să le știm dar tebuie să le învățăm, si oameni fără de care nu putem trăi dar trebuie să le dăm drumul." (Autor necunoscut)
Se afișează postările cu eticheta Meloman pentru o zi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Meloman pentru o zi. Afișați toate postările

11 aug. 2018

Meloman pentru o zi

    Shania Twain născută sub numele de Eilleen Regina Edwards la data de 28 august 1965, este o cântăreață și textieră de origine canadiană. Ea a devenit foarte cunoscută în domeniul muzicii Pop Country odată cu lansarea celui de-al treilea album din cariera sa, intitulat Come on Over, care a fost comercializat în aproximativ 40 de milioane de exemplare pe plan internațional. Twain este singura interpretă care a reușit să obțină trei discuri de diamant în S.U.A. și se clasează pe locul secund în topul celor mai de succes artiști canadieni, prima fiind Celine Dion.
     Până în prezent, Twain a fost aclamată de critici, care i-au acordat cinci premii Grammy, 27 premii BMI, iar produsele sale discografice au fost foarte comercializate pe plan internațional. În total, Twain a vândut peste 65 de milioane de exemplare ale albumelor sale, dintre care 48 de milioane numai în S.U.A..

Recomandare Dacă doresti să participi , publică pe blogul tău , o melodie preferată de care tocmai ti-ai amintit si vrei să o impartasesti cu noi si inscrie articolul la "Meloman pentru o zi"!

4 aug. 2018

29 iul. 2018

Meloman pentru o zi

Stea a muzicii usoare,Rika Zaraii,cantareata scriitor
În timpul carierei sale lungi și bogate, Rika Zaraï a vândut peste 29 de milioane de înregistrări și a câștigat cinci înregistrări de aur
 mai multe despre ea aici
Recomandare Dacă doresti să participi , publică pe blogul tău , o melodie preferată de care tocmai ti-ai amintit si vrei să o impartasesti cu noi si inscrie articolul la "Meloman pentru o zi"!

20 iul. 2018

Meloman pentru o zi

     Muzica se îmbină foarte bine cu filmul, iar atunci când cele două sunt la un nivel foarte înalt rămâne în urmă ceva foarte puternic şi memorabil. Chiar şi în cazul în care filmul dezamăgeşte, coloana sonoră poate ieşi în evidenţă.

.
.

Recomandare Dacă doresti să participi , publică pe blogul tău , o melodie preferată de care tocmai ti-ai amintit si vrei să o impartasesti cu noi si inscrie articolul la "Meloman pentru o zi"!

12 iul. 2018

Coloana sonoră a filmului “Ghost” a fost compusă de francezul Maurice Jarre. Albumul alcătuit din 11 piese, a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cea mai bună coloana sonoră.

***.

Reservoir Dogs
   Este primul soundtrack folosit într-un film de-al lui Quentin Tarantino. Coloana sonoră a filmului este formată din 16 piese din anii 60′ şi până în 80′. Lansarea albumului a avut loc pe 13 octombrie 1992.

.
***

      Acest film din 2001 în care joacă Keanu Reeves şi Charlize Theron este un remake al filmului, regizat de Robert Ellis Miller, din 1968. Pe coloana sonoră găsim 16 piese, una dintre ele fiind interpretate chiar de Robbie Williams iar alta de Keanu Reeves.

***

Coloana sonoră a filmului din 1986 “Stand by Me” a fost compusă de Jack Nitzsche, şi este compusă din 10 piese.

***

Albumul în care regăsim coloana sonoră a filmului “Dirty Dancing” s-a vândut în peste 32 de milioane de copii, şi este unul dintre cele mai bine vândute albume din istorie. A stat 18 săptămâni pe locul 1 în topul Billboard 200. Ediţia originală din 1987 a albumului este compusă din 12 piese. În ediţia aniversară de 20 de ani regăsim un CD cu 27 piese.

. ***

Top Gun

Versiunea originală a coloanei sonore a fost lansată în 1986 şi a inclus 10 piese. În 1999 au mai fost adăugate 5. Iar într-o ediţie specială din 2006, au mai fost puse încă 5, ajungându-se la un total de 20. Producătorii soundtrack-ului sunt Don Simpson şi Jerry Bruckheimer

  ***
si lista poate continua

Recomandare Dacă doresti să participi , publică pe blogul tău , o melodie preferată de care tocmai ti-ai amintit si vrei să o impartasesti cu noi si inscrie articolul la "Meloman pentru o zi"!

Reiau activitatea blogeristica dupa mult timp  la recamandarea prietenei noastre Carmen

5 iul. 2018

Meloman pentru o zi

 "Beauty and the Beast"

     Cântecul scris de compozitorul Alan Menken pentru musicalul “Beauty and the Beast” din 1991, a cunoscut, de-a lungul timpului, mai multe interpretări, începând cu duetul Celine Dion-Peabo Bryson (parte a soundtrack-ului filmului) şi până la cel format din Ariana Grande şi John Legend, single-ul principal de pe coloana sonoră a celui mai nou film ”Beauty and the Beast” (2017), semnat de Bill Condon.
---- -----
    Videoclipul acestei piese a fost lansat în premieră mondială aseară pe postul de televiziune Freeform, după cum anunţă news.com, pregătind astfel publicul pentru lansarea, din 17 martie, în cinematografe a filmului “Beauty and the Beast”.

    Într-un decor de poveste – costume tematice, efecte speciale, coregrafie specială – Ariana Grande (îmbrăcată într-o superbă rochie roşie) şi John Legend (cântând la pian într-o preţioasă redingotă) strălucesc asemenea prsonajelor din film (în care rolurile principale sunt interpretate de Emma Watson şi Dan Stevens).

      Această versiune pop a piesei – care pune în valoare două voci incredibile, cea a Arianei Grande (ce şi-a făcut debutul într-un musical de Broadway) şi cea a lui John Legend (talentatul muzician şi actor câştigător a 10 premii Grammy) – face din "Beauty and the Beast" unul dintre cele mai frumoase duete din toate timpurile.

  sursa

Recomandare Dacă doresti să participi , publică pe blogul tău , o melodie preferată de care tocmai ti-ai amintit si vrei să o impartasesti cu noi si inscrie articolul la "Meloman pentru o zi"!

Reiau activitatea blogeristica dupa mult timp incepand cu aceasta rubrica la recamandarea prietenei noastre Carmen

29 iun. 2018

Meloman pentru o zi

Legăturile cele mai profunde între fiinţe se creează prin muzică.

                                              Emil Cioran 

.

Articolul participa la “Provocarea muzicală”. Amănunte pe blogul Între vis şi realitate

 Carmen ne invită, in fiecare vineri 

3 iun. 2018

Meloman pentru o zi

Muzica este vibrația iubirii pe înțelesul fiecărei inim.
Ioan Gyuri Pascu

,

Articolul participa la “Provocarea muzicală”. Amănunte pe blogul Între vis şi realitate

 Carmen ne invită, in fiecare vineri 

17 mar. 2018

Meloman pentru o zi

Primavara se afirma in stilul ei personal, atat de zgomotos si limpede incat gradinarul pare sa fie doar un instrument, si nu compozitorul.”

 Geoffrey B. Charlesworth

.

7 feb. 2018

Meloman pentru o zi

Lauv - I Like Me Better [Official Video]

9 nov. 2017

Meloman pentru o zi

Ed Sheeran - Perfect (Official Music Video)

25 feb. 2017

Meloman pentru o zi

   Muzica este cu siguranta una dintre cele mai frumoase arte, pe care o îmbratisam ori de câte ori dorim sa aducem un strop de fericire în viata noastra. 
       Exista o varietate atât de mare de genuri muzicale, încât fiecare îsi poate gasi un lacas în aceasta lume magica ce ne deschide mereu portile sale maiestuoase.

6 nov. 2016

Meloman pentru o zi

"Muzica este arta cea mai apropiata de lacrimi si amintire."
                                                   Oscar Wilde

2 oct. 2016

Meloman pentru o zi

"Cred că muzica este prin ea însăşi o vindecare. Este o explozivă expresie a umanităţii. Este ceva care ne atinge pe toţi. Indiferent de cultură sau varstra ,..... TOATA LUMEA IUBESTE MUZICA "

13 sept. 2016

Meloman pentru o zi

Toamna este o simfonie, artă vie, în mii de culori.

  Hacob Paronian

30 aug. 2016

Meloman pentru o zi

Toamna este o simfonie, artă vie, în mii de culori.
                     Valeria Mahok

Recomandare Dacă doresti să participi , publică pe blogul tău , o melodie preferată de care tocmai ti-ai amintit si vrei să o impartasesti cu noi si inscrie articolul la "Meloman pentru o zi"!

19 apr. 2016

15 mar. 2016

Meloman pentru o zi

Soarele rasare întotdeauna în interiorul
nostru!

Recomandare Dacă doresti să participi , publică pe blogul tău , o melodie preferată de care tocmai ti-ai amintit si vrei să o impartasesti cu noi si inscrie articolul la "Meloman pentru o zi"!

23 feb. 2016

Meloman pentru o zi

O melodie care iti ramine in suflet !

Recomandare Dacă doresti să participi , publică pe blogul tău , o melodie preferată de care tocmai ti-ai amintit si vrei să o impartasesti cu noi si inscrie articolul la "Meloman pentru o zi"!