"Sunt lucruri care nu vrem să se întâmple dar trebuie să le acceptăm, sunt lucruri pe care nu vrem să le știm dar tebuie să le învățăm, si oameni fără de care nu putem trăi dar trebuie să le dăm drumul." (Autor necunoscut)

25 mai 2014

ღ Bună dimineata soare ღ




 Legenda  calului inaripat Pegasus

   Se spune că el reprezintă aspiraţia spiritului către înalt, din moment ce pegas a ajuns pe muntele   Olimp. Se spune că Zeus l-a transformat pe falnicul Pegas într-o constelaţie care îi poartă numele
  Pegas sau calul înaripat este una dintre cele mai cunoscute creaturi fantastice din mitologia greacă.  
   Mai este cunoscut drept cal al muzelor şi zeu al cailor. Debordează prin frumuseţe, fiind un cal înaripat de culoare albă şi cu o statură impunătoare. Se spune că această minunată creatură este fiul lui Poseidon şi al Gorgonei Medusa, şi fratele lui Chrysaor. 
    Legenda spune că cei doi fraţi au fost născuţi în acelaşi timp, nu înainte însă că Medusa să fie decapitată de către Perseu.
    Pegasus, calul înaripat care s-a născut din picăturile de sânge căzute pe pământ atunci când Perseus i-a retezat capul Meduzei. Imediat după aceea, Pegasus s-a înălţat la ceruri şi, ajungând în Olympus, a devenit slujitorul lui Zeus.
   Mai târziu, dăruit de zeita Athena lui Bellerophon, Pegas şi-a slujit cu credinţă noul stăpân, ajutându-l să ucidă Himera şi să le învingă pe amazoane. După moartea lui Bellerophon, Pegasus s-a înapoiat în Olympus, intrând din nou în slujba zeilor. 
    El era considerat drept calul muzelor şi se spunea că izvorul Hippocrene de pe Helicon ar fi luat fiinţă pe locul unde Pegasus ar fi lovit, la porunca lui Poseidon, pământul cu copita.
   De-a lungul timpului, simbolistica creaturii fantastice Pegas a diferit de la o perioadă la alta
 . În evul mediu, calul înaripat a simbolizat virtutea şi înţelepciunea, iar în perioada renaşterii a devenit sursă de inspiraţie pentru poeţi. Şi în pictură şi sculptură se întâlneşte foarte des imaginea acestui minunat cal înaripat.


Un inceput de saptamana cat mai placut va doresc!

 
Recomandare    Dacă doresti să participi , in fiecare luni ,publică pe blogul tău , un   articol (video,text,imagini)  si daca vrei să-l impartasesti cu noi, inscrie articolul aici!

Un comentariu:

  1. Despre Pegasus am citit prima data in Legendele Olimpului, lectura mea preferata. :) Mai apoi, incetisor, am tot citit despre calul inaripat si simbolistica lui. E fascinant. Cand ma gandesc la Pegas ma gandesc la inorog - si invers. :)
    Buna dimineata soare! :)
    Iti doresc o saptamana minunata!

    RăspundețiȘtergere