Un pegas alb asteapta

 

 

Autor: Ioan Gyuri Pascu

    Ziceam, parca, în primul numar al revistei, ca ar fi frumos ca, uneori, noi, oamenii, sa împrumutam macar putintel din nobletea calului. Nu numai ca n-o facem, dar o ignoram complet. Întalnim mai adesea trufia lenesa a bivolului care este mandru de coarnele sale si totusi se scalda în namol. Luam din margaritarele întelepciunii noastre milenare si le aruncam porcilor.
    Poate sa para utopic, însa atentia sporita acordata calului ne poate salva de mitocanie. Calul se ridica pe picioarele din darat si scapa de calaretul care nu-l respecta. Calul ce paste linistit alunga cu coada sa mustele cicalitoare.
    De ce ignoram calul care este un model de demnitate? Pana si ziarele de sport din Romania uita sa acorde spatiu hipismului. Putina lume stie ca în curand se va desfasura Cupa Romaniei la hipism.
    Ce sa-i faci? Caii nu dau declaratii socante, nu alcatuiesc primul unsprezece la fotbal si nu înjura arbitrii. Caii nu au nevoie decat de putina iubire si de aer curat!
    Îi iubim si îi admiram mai adesea în legenda, în poveste. În povestile initiatice caii au inimi multe, aripi si urechi tip depozit exhaustiv, care îi fac parteneri indispensabili eroilor în aventura lor initiatica. În realitatea noastra imediata, lineara, duala si limitata, noi suntem cei care purtam ochelari de cal. Ca sa vedem doar interesele meschine ale unei vieti vlaguite de o dependenta ori obedienta fata de material. Admiram, poate, trupul calului si nu încercam sa vedem spiritul sau. Admiram caii putere si nu Puterea Calului. În loc sa împrumutam spiritul povestilor initiatice, împrumutam doar nume pentru gaselnitele noastre tehnologice: "Ford Mustang", "Bicicleta Pegas"…
    Ignoram, slabindu-ne astfel, interior, puterea simbolului. Pegasul este un simbol foarte puternic. Calul înaripat vine din lumea fiintelor înaripate, rude cu fiinta noastra interioara înaripata. Mustangul este pegasul cazut în experienta trupeasca asa cum omul este spiritul cazut în experienta trupeasca pentru a cata înspre Lumina si pentru a redeveni Lumina.
    Am avut odata o viziune minunata care mi-a marcat viata. Se facea ca eram în mijlocul unei mari piete si parca stiam ca era în Bucuresti. Deasupra mea, ridicand privirea, am vazut un pegas alb care veghea asupra noastra. N-am facut publica pana acum aceasta viziune. Am înteles mai apoi, ca acest pegas nu putea coborî pe pamant pentru ca locul nu era destul de curat. 

   Si am mai înteles ca pentru a coborî acest pegas alb, va trebui întai ca noi sa hranim cu jaratec calul înaripat care este spiritul nostru, pentru a învata sa zburam pe cerul inimii. Pana atunci, cu rabdare, un Pegas Alb asteapta. 

sursa:CalulMagazin