1 Martie este o sărbătoare românească ce aduce primăvara în casele noastre. În prima zi din lună, ne bucurăm de revenirea la viaţă a naturii dăruind flori şi mărţişoare. Dar, ca orice lucru de pe lumea aceasta, mărțișorul are și el povestea lui.
Se spune că odată, Soarele a coborât pe
Pământ, într-un sat, la horă, luând chipul unui fecior.
Un zmeu l-a
pândit şi l-a răpit, închizându-l într-o temniţă. Lumea s-a întristat,
păsările nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai
râdeau.
Nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte pe zmeu. Dar într-o zi, un
tânăr voinic s-a hotărât să salveze soarele. Atunci, mai mulţi pământeni
au hotărât să-l conducă pe tânăr şi, astfel, i-au dat din puterile lor
ca să-l ajute să-l învingă pe zmeu.
Drumul tânărului a durat 3
anotimpuri: vara, toamna şi iarna. Zile întregi s-au înfruntat voinicul
şi zmeul, până când zmeul a fost doborât. Slăbit de puteri şi rănit,
tânărul eliberă Soarele. Acesta se ridică pe cer înveselind şi bucurând
lumea.
A reînviat natura, oamenii s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns
să vadă primăvara. Sângele din răni i s-a scurs în zăpadă. Pe când
acesta se stingea, răsăreau flori albe, ghioceii, vestitorii primăverii.
De atunci, tinerii împletesc doi ciucuraşi: unul alb şi unul roşu. Ei
le oferă fetelor pe care le iubesc sau celor apropiaţi. Roşul înseamnă
dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui
voinicului.
Albul simbolizează sănătatea şi puritatea ghiocelului, prima
floare a primăverii.
O altă poveste spune că iniţial, mărţişorul era o
monedă din aur sau din argint, la care se ataşa o sfoară făcută din doua
fire răsucite – unul roşu şi altul alb.
Mai mult, există credinţa,
conform căreia, această amuletă aduce noroc şi fericire. Fetele îl
purtau timp de 12 zile la gât, după care-l prindeau în păr şi-l ţineau
astfel până ce înflorea primul pom, de obicei, până la sfârşitul lunii
martie. După aceea, cu şnurul legau o creangă a pomului, iar cu banul
respectiv îşi cumpărau caş, pentru ca tot anul să le fie faţa frumoasă
şi albă.
În zilele noastre, de 1 Martie, femeile primesc mărţişoare,
legate cu un şnur alb-roşu, ca simboluri aducătoare de noroc şi
bunăstare.
Roşul este considerat culoarea primăverii, iar albul culoarea
iernii. Se asociază, de obicei, flori timpurii de primăvară.
În unele
zone, scopul purtării Mărţişorului este să-ţi apropii soarele. Aşa te
faci prieten cu soarele, ţi-l faci binevoitor să-ţi dea ce-i stă în
putere, frumuseţe, veselie şi sănătate, cinste şi iubire.
Dăruind un
mărţisor este ca şi cum ai dărui o fărâmă de soare.
Un alt obicei de la
sate este ca ţăranii să pună copiilor mărţişoare ca să fie curaţi ca
argintul şi să nu-i scuture frigurile, iar fetele îl poartă ca să nu le
ardă soarele. Mai mult, cine nu le poartă are să se ofilească.
Oamenii
din popor mai ştiu că mărţişorul trebuie purtat ca un lucru sfânt, nu ca
pe o podoabă ori ca o jucărie.
Tradiţia spune că mărţişorul trebuie
legat la răsăritul soarelui, în prima zi a lunii martie. El se poartă
din prima zi de primăvară, până când se aude cucul cântând, până
înfloresc cireşii ori trandafirii, până vin berzele sau rândunelele.
După, mărţişorul nu se aruncă, ci se leagă de un trandafir sau de un pom
înflorit, ca să ne aducă noroc.
Astăzi, sper eu, ne luăm rămas bun de la
această iarnă și de la această lună.
A trecut repede, iar acum toate gândurile mele se îndreaptă către primăvara pe care o așteptam cu toții.
Pentru că după atâta alb și gri avem nevoie de multă culoare, pentru că după frig avem nevoie de căldură, pentru că după nori avem nevoie de soare.
Primăvara înseamnă renaștere și speranță. Să avem, deci, cu toții o primăvară minunată!
A trecut repede, iar acum toate gândurile mele se îndreaptă către primăvara pe care o așteptam cu toții.
Pentru că după atâta alb și gri avem nevoie de multă culoare, pentru că după frig avem nevoie de căldură, pentru că după nori avem nevoie de soare.
Primăvara înseamnă renaștere și speranță. Să avem, deci, cu toții o primăvară minunată!
Hello, Spring!
RăspundețiȘtergereLa multi ani de Martisor, Iulisa! Zile senine si fericire sa ai! :)
Zmeu netrebnic! :) E tare frumoasa legenda cu zmeul si voinicul.
Buna dimineata! :)
Deși urmează zilele capricioase de început de martie, așa numite ale „babelor”, să sperăm că primăvara este aici! :)
RăspundețiȘtergereBună IULISA!
RăspundețiȘtergereSuperbă legendă,așa cum ne-ai obișnuit!
Îți doresc o primăvară frumoasă, cu zile fericite și multe bucurii!
Pup și îmbrățișez cu mare drag!
Bună IULISA!
RăspundețiȘtergereSuperbă legendă,așa cum ne-ai obișnuit!
Îți doresc o primăvară frumoasă, cu zile fericite și multe bucurii!
Pup și îmbrățișez cu mare drag!
Poporul nostru e bogat in astfel de legende.O primavara frumoasa sa ai!
RăspundețiȘtergerelegendele lui martisor sunt minunate, povestile isi au rostul lor mai ales cand vestesc acest anotimp care an de an ne da iluzia ca ne reinventam...poate nu e chiar o iluzie :)
RăspundețiȘtergereo primvara plina de bucurii, flori si zile incantatoare iti doresc, Iulisa, cu drag! :)
O primavara minunata!
RăspundețiȘtergereBuna, Iulisa as avea nevoie si eu de un comentariu de minim 10 cuvinte la aceasta postare, daca ma poti ajuta?http://ellafairytale.blogspot.ro/2015/02/cum-scapam-de-daunatori.html MULTUMESC MULT!
RăspundețiȘtergerehello spring! :) superba fotografie! Intreaga postare este frumoasa si plina de optimism, numai buna pentru un start într-o noua saptamâna. Multumesc :)
RăspundețiȘtergeresa ai deasemenea parte de o saptamâna agreabila!
PS: saptamâna asta nu am avut fotografii penttru rubrica Buna dimineata soare - saptamâna viitoare însa voi fi aici :)