"Sunt lucruri care nu vrem să se întâmple dar trebuie să le acceptăm, sunt lucruri pe care nu vrem să le știm dar tebuie să le învățăm, si oameni fără de care nu putem trăi dar trebuie să le dăm drumul." (Autor necunoscut)

10 iul. 2011

micul ucigaş


Sunt sigur că după ce veţi parcurge acest articol, veţi şti cine sunt, ce fac, de ce fac, şi, din nefericire pentru noi, şi cum să scăpaţi în mod eficient de mine şi de neamurile mele.





Alături de păduchi, ploşniţe şi căpuşe, puricele face parte dintre adevăraţii "vampiri" ai lumii vii, lăsând cu mult în urmă alte făpturi, precum liliacul-vampir din America de Sud.
Nu vorbim doar de un vampir nesuferit, aducător de mâncărimi insuportabile şi, uneori, boli grave (Doamne fereşte!). Eroul îmbrăcat în armură întunecată este un deţinător de recorduri al Lumii Vii. Da! Mica arătare este deţinătoarea titlului de vice-campion mondial la sărituri (fiind întrecut la această probă doar de nişte insecte hemiptere, din neamul ploşniţelor de plante).


Dacă aveţi ocazia (pe care nu v-o doresc cu tot dinadinsul) de a admira pe viu sau în insectar un purice, veţi descoperi o făptură pe cât de minusculă, pe atât de interesantă.
Bădăranul sugător de sânge şi dătător de mâncărimi, cu a sa lungime corporală cuprinsă între 1,5 - 3,3 milimetri, este capabil de performanţe incredibile. Astfel, puricele sare în înălţime pînă la 20 centimetri, iar în lungime (proba sa de aur), până la uluitoarea distanţă de 33 centimetri - de peste 200 ori lungimea propriului corp!



Puricii sunt insecte holometabole (cu metamorfoză completă), adică trec prin cele patru stadii de dezvoltare caracteristice acestei clase de vieţuitoare: ou, larvă, pupă (sau nimfă) şi adult. Eclozarea larvei intervine după 2 zile sau 2 săptamani de la depunerea oului, totul depinzând de temperatura mediului înconjurător.
Femela puricelui depune în medie 700-800 ouă, în serii de cîteva duzini.
Ştiţi cum se desfăşoară întregul proces?
Femela trebuie să sugă o cantitate cât mai mare de sânge, pentru ca astfel rezerva proteică din organism să-i permită producerea optimă de ouă. Imediat ce şi-a scos trompa din pielea victimei-gazde, femela puricelui începe să depună ouăle
O parte din ouăle depuse cad în mediul înconjurător (un motiv în plus, din punctul nostru de vedere, să avem grijă de igienă). Dar ouăle care au căzut de pe trupul gazdei nu sunt neapărat ghinioniste. S-a descoperit că din ouăle de purice căzute pe covor, sub pat sau în micile crăpături din mobilă sau podea, eclozează la fel de mulţi viitori purici precum din cele rămase pe corpul gazdelor. Alte medii propice eclozării sunt cele nisipoase, sau porţiunile din locuinţe unde se găseşte praf sau rumeguş.


Aşa, ca fapt divers, merită să ştiţi că nesuferitul purice se ataşează foarte repede de dumneavoastră sau de animalul de companie favorit. După nici 10 minute de când a sărit pe dvs., parazitul s-a "îndrăgostit" iremediabil de noua sa gazdă. Din nefericire, relaţia nu-i aduce beneficii decât lui, puricelui. Pentru gazdă, coşmarul abia acum începe.
Puricii nu produc doar nesuferite mîncărimi de piele, datorate substanţelor toxice pe care le eliberează în fluxul sangvin al victimei, înainte de a începe hrănirea propriu-zisă. Insectele pot cauza unor persoane sensibile cumplite alergii la toxinele din saliva lor, dermatite urâte, iritaţii secundare ale epidermei şi, în cazuri mai grave, anemie, infestare cu viermi intestinali sau afecţiuni stomacale.


Zonele corporale preferate de purici pentru a se hrăni sunt, în general, gleznele şi picioarele, iar iritaţiile şi senzaţiile neplăcute de mâncărime durează de la câteva minute până la ore sau chiar zile, depinzând de vârsta, zestrea genetică şi starea de sănătate a persoanei muşcate (de fapt, înţepate, pentru că puricele înţeapă, cu trompa, piele gazdei; însă aşa ne-am obişnuit să spunem: muşcături - sau pişcături - de purice). Reacţia imediată constă în apariţia unei zone mici, de consistenţă mai tare, colorată în roşu, cu un singur punct în centru; punctul marchează locul unde puricele tocmai şi-a introdus organul prin care a supt sângel
Primul şi al doilea Război Mondial au provocat şi grave epidemii de tifos, aduse de cohortele nesfârşite de purici, care transmiteau bacterii din genurile Yersinia, Rickettsia şi Bartonella, de la şoarecii şi şobolanii infestaţi la nefericitele gazde umane
.
"Cadourile" mortale aduse de purici oamenilor se menţin şi în prezent, în special în zonele de război sau în ţările sărace, unde igiena personală este ultima grijă pentru milioane de oameni care literalmente nu au de unde să bea apă sau să mănânce.
Jos cu puricii!
Bineînţeles, şi în cazul puricilor, la fel ca în cazul tuturor paraziţii externi sau interni, este mult mai bine să previi decât să tratezi.


Cel mai bun şi mai eficient mijloc de a scăpa de "invadatori" constă, pur şi simplu, în menţinerea curăţeniei exemplare a locuinţei şi, evident, a igienei corporale.


La fel de important este să evitaţi contactul cu zone sau locuinţe omeneşti care debordează de murdărie. Încă şi mai importantă este evitarea oricărui contact fizic cu indivizi murdari, nespălaţi, care miros de la o poştă. Aproape sigur adăpostesc pe propriile organisme adevărate legiuni de purici şi păduchi. Să vă mai aduc aminte cât de uşor sare puricele de la o gazdă actuală la una potenţială?
n cazul locuinţelor invadate de purici, unul dintre cei mai eficienţi duşmani ai acestora s-a dovedit a fi banalul aspirator, cu condiţia ca sacul colector de praf şi mizerii să fie aruncat imediat după încheierea operaţiunii de aspirare.
Aparatele de climatizare dotate cu dispozitive de dezumidificare a atmosferei locuinţelor joacă şi ele un rol important în ciclul dezvoltării puricilor, deoarece s-a dovedit ştiinţific că ouăle de purice au nevoie de o umiditate de cel puţin 70-75%, pentru a ecloza, iar larvele de cel puţin 50% pentru a supravieţui. Deci, o atmosferă uscată în locuinţă nu prieşte deloc acestor insecte parazitare.
Dacă ai reuşit, cumva, să pui mâna pe el, nimic nu-i mai dulce ca răzbunarea, nu-i aşa?
Dacă însă nu ştii cu cine ai de-a face, vei avea parte de o surpriză de proporţii. Puţine insecte sunt mai greu de zdrobit decât puricele. Armura sa din chitină este incredibil de rezistentă pentru o insectă de dimensiunile sale. Chiar dacă-l prinzi întree degete şi strângi cu toată puterea, acest mic drac cu 10 vieţi tot nu moare.
Reţeta clasică şi verificabilă a uciderii puricilor "cu mâinile goale" necesită o tehnică specifică. Puricele trebuie prins între unghii şi strâns până se scurge toată viaţa din el. La fel de eficient este şi înecul, deci cei slabi de înger care nu-l pot zdrobi, de milă sau silă, pot să-l arunce în apă.
Fapte şi recorduri
Femela de purice are nevoie doar de o simplă crăpătură în podea, adâncă de doar 4 milimetri, pentru a-şi depune ouăle.
Cel mai mare purice din lume - atinge o lungime de 8-10 milimetri - aparţine speciei Hystrichopsylla schefferi, care parazitează vizuinele unor rozătoare din America de Nord (dar muşcă şi din oameni dacă are ocazia.)
La aproape toate speciile de purici, "şefa" este femela. Ea este mai mare şi mai agresivă decît masculul.
Dacă 500 purici ajung într-o locuinţă, în următoarele 3 zile, invadatorii depun circa 20.000 ouă.
Dintre toţi masculii de insecte, cel de purice se poate lăuda cu cel mai mare penis, proporţional cu talia sa - de 2,5 ori mai lung decât propria-i lungime corporală


Puricele la români
În mitologie, el este o făptură chtoniană, cu legături clare cu Lumea de Jos, fapt punctat prin unele legende vechi româneşti, conform cărora puricele a apărut pe lume din cenuşa năpârcii.
Mitul popular se întâlneşte aici cu referinţele biblice. Povestea românească spune că, pe când Noe rătăcea peste ape cu Arca sa plină de felurite vieţuitoare, s-a produs o gaură în corabie, iar aceasta a început să ia apă cu repeziciune, periclitând astfel vieţile tuturor. Salvarea a venit sub forma unui compromis păgubos.
Dintre toate animalele, năpârca a fost singura care s-a oferit să scape Arca, astupând cu coada ei spărtura din peretele ambarcaţiunii. Drept răsplată, năpârca a cerut dreptul de a mânca în fiecare zi câte un om. Mâniat de pretenţia neobrăzată a reptilei, Noe a înşfăcat-o şi a aruncat-o în foc. Din cenuşa ei au apărut pe lume puricii, care de atunci, ca o amintire a dorinţei năpârcii, se hrănesc cu sângele oamenilor.
Credinţele strămoşilor noştri cu privire la purici reflectă un mit fundamental indo-european, conform căreia zeul suprem al cerului, supărat fără măsură la auzul veştii că soţia sa îl înşela cu un monstru din adâncuri, îi transformă pe ea, pe monstru şi pe copii rezultaţi din acest adulter în purici, după care decide să-i arunce pe Pământ.
În general, puricele este considerat în bestiarul străvechi românesc drept o creatură demonică, strâns înrudită cu diavolul. Unele legende spun că puricele s-a născut din lacrimile de ciudă ale diavolului, de aici culoarea sa negricioasă.
Relaţia insectei cu maleficul este deosebit de interesantă. Alte mituri româneşti ne spun că puricele a fost nimeni altul decât calul dracului, atunci cînd Satan a pornit războiul şi rebeliunea sa împotriva lui Dumnezeu.
Cu sau fără implicaţiile interesante ale mitologicului, simbolismului şi foclorului, puricele rămâne un inamic serios, de care trebuie să ne ferim cu orice preţ.
sursa Descopera .ro

14 comentarii:

  1. Esti teribila Iulisa!!
    Când îmi aduc aminte cum se "lupta" contra puricilor când eram eu copil!! Cu DDT! Era plina casa si patul în care dormeam cu praful asta alb care mirosea ciudat dar omora puricii!

    Aflu azi ca DDT-ul este (era) foarte cancerigen!

    RăspundețiȘtergere
  2. uracioasa faptura...mica si periculoasa...
    nu stiam legenda care leaga puricele de diavol...
    am aflat multe lucruri interesante din articolul tau....

    RăspundețiȘtergere
  3. Dan;
    Astăzi în cazul infestării animalelor de companie, cele mai noi tratamente de eradicare a puricimii invadatoare folosesc aşa-numitul ulei de cedru, o substanţă naturală non-toxică.

    Uleiul de cedru a fost folosit recent şi în tratarea soldaţilor americani detaşaţi în Irak, după ce aceştia au fost infestaţi de milioane de purici lihniţi de foame sub soarele arzător al deşertului (şi, pesemne, foarte recunoscători ultimelor evenimente internaţionale, concretizate, pentru ei, într-o cantiatate uriaşă de sânge american.)

    RăspundețiȘtergere
  4. pandhora;
    Si eu am aflat lucruri noi citind acest articol.O seara frumoasa pt tine!

    RăspundețiȘtergere
  5. Sărut mâna Carmen ! Citind m-a cuprins o mâncărime ciudată ca atunci când te gândeşti la lămâi şi simţi un gust ciudat . Interesant !

    RăspundețiȘtergere
  6. SoriN;
    m-ai facut să zâmbesc,acelasi gust il simt si eu când magândesc la lămâi

    RăspundețiȘtergere
  7. La naiba cu ei, cred ca nu trece an sa nu culeg unul, ca mi-s dragi cainii toti :)) Dar scap repede, cred ca mananc prea picant :P

    RăspundețiȘtergere
  8. Bună IULISA!
    Wow ce schimbare!
    Foarte interesant articolul!
    Îți doresc o săptămână de vis!
    Te sărut cu mare drag!

    RăspundețiȘtergere
  9. Nu-mi plac puricii....fie ce-o fi, nu-mi plac!Blogul tau are hainuta noua! Si al meu la fel!:)
    Zi racoroasa!

    RăspundețiȘtergere
  10. :)
    Sarut'mana, Iulisa, un itinerariu demn de laudat in lumea parazitilor!
    :))
    ... cand te gandesti ca si omul este un parazit pentru Terra!

    RăspundețiȘtergere
  11. teonegura;
    multumesc de vizită.Numai bine.

    RăspundețiȘtergere
  12. ELENA
    Multumesc ,o zi asa cum iti doresti!

    RăspundețiȘtergere
  13. Alice Georgiana
    Nu stiu daca există cineva căruia să-i placă puricii!
    O seara răcoroasă pt tine.

    RăspundețiȘtergere
  14. Salut!
    Imi place schimbarea.
    Unele chestii nu le stiam despre acesti paraziti,multumesc.

    RăspundețiȘtergere