ziduri si flori

 Zidul – metaforă terapeutică

Într-un deşert stâncos trăiau doi pustnici. Găsiseră două grote situate foarte aproape una de cealaltă. După ani şi ani de rugăciune şi sălbatice renunţări, unul dintre cei doi pustnici era convins că ajunsese la desăvârşire.
Celălalt era şi el pios, dar totodată bun şi înţelegător. El se oprea întotdeauna să vorbească cu puţinii pelerini ce veneau acolo, adapostindu-i şi hrănindu-i pe aceia care se rătăceau pe acolo sau pe cei care doreau să se ascundă.
”Acesta este timp pierdut pentru meditaţie şi rugăciune” gândea cel dintâi pustnic, căruia nu-i plăceau desele – chiar dacă nu îndelungate – absente ale celui de-al doilea.
Pentru a-l face să înţeleagă în mod concret cât este de departe încă de sfinţenie, se hotărâ să pună câte o piatră la gură propriei sale grote ori de câte ori celălalt avea să comită vreo greşeală. După câteva luni, în faţa grotei sale se înaltă un zid de pietre, cenuşiu şi sufocant… iar el rămase închis în propria-i peşteră.
Uneori construim ziduri de jur împrejurul inimilor noastre, folosind pentru această pietricelele de zi cu zi ale resentimentelor, ranchiunilor, tăcerilor, problemelor nerezolvate, supărărilor.
Datoria noastră cea mai de seamă este aceea de a împiedică formarea unor astfel de ziduri în jurul inimilor noastre.
…Şi mai cu seamă aceea de a încerca să nu devenim “o piatră în plus în zidurile altora “. (Bruno Ferrero)

 ZIDURI SI FLORI
Incep sa inteleg sursa durerii, dincolo de cauzele evidente date de fapte concrete!

Cred ca fiecare om poate fi comparat cu o "constructie" mai mult sau mai putin frumoasa, impresionanta, sofisticata, dupa cum simte si este in fapt sau dupa cum vrea sa fie sau sa para. Fapt este ca de-a lungul anilor adaugam cate o caramida, cate un detaliu sau, dimpotriva, daramam sau schimbam cate ceva. Suntem foarte absorbiti de aceasta munca, uitand aproape de tot ceea ce este in jurul nostru. Devenim tot mai preocupati de "zidirea" noastra....

Sigur ca facem si sacrificii, ce zidire exista fara sacrificii: familie, prietenii, iubiri, amintiri, si cate altele!

Cand simtim ca este cam ceea ce am dorit, urmeaza o mare intrebare: Si acum ce urmeaza? Acum sunt fericit? Imi este mai bine?

Privind in jurul nostru vedem doar turnuri, dar unde sunt oamenii????

Sigur ca se poate intampla uneori ca din turnuri sa ramana doar niste ruine, sigur ca unele pot fi minunate, dar tot niste ziduri reci raman, fara viata!

Am observat adesea, mai ales in ultima vreme, oameni carora nu le lipseste nimic in sfera materiala. Ba chiar le prisoseste, profesional sunt apreciati, in schimb sunt nefericiti. Le lipseste viata personala, prietenii adevarati, dragostea: le- au zidit in turnurile lor!

  

Pentru a nu gresi trebuie sa spun ca pana la un punct este absolut normal sa zidim, dar din cand in cand sa ne oprim, sa ne uitam in jurul nostru si sa ne bucuram de fiecare clipa frumoasa. Timpul tace si trece, cum obisnuieste cineva drag sa spuna!

Apoi sa mai punem cate o caramida, dar sa mai mirosim si cate o floare!

Ajungi intr-un moment al vietii, cand ii pierzi pe cei dragi, cei care au insemnat enorm pentru tine, au insemnat practic temelia pe care ai cladit, intelegi cat de mult au insemnat, cat de mult te-au ajutat si iubit, dar intelegi ca nu-i vei mai avea alaturi niciodata in aceasta viata.

Deodata te simti foarte singur si trist si cu regrete, dar fara solutii imediate!

Asa ca nu uitati: in timp ce va construti pe voi insiva puneti-va din cand in cand cate o floare pentru ca frumosul din jur sa va insoteasca mereu!

by Ankka H