"Sunt lucruri care nu vrem să se întâmple dar trebuie să le acceptăm, sunt lucruri pe care nu vrem să le știm dar tebuie să le învățăm, si oameni fără de care nu putem trăi dar trebuie să le dăm drumul." (Autor necunoscut)

29 mai 2011

pentru că viata e frumoasă!


Optimismul este una dintre cele mai bune arme pentru a obtine fericirea.

 
 Pentru că viata e frumoasă!

Ce zi frumoasă-i astăzi! Şi cât de blând zefirul!
În rouă-şi spală faţa aprinsă trandafirul.
Privighetoarea-i spune în grai străvechi şi sfânt:
“Îmbată-te tot timpul de-arome şi de cânt!”

Cu trandafiri se umple azurul de cleştar,
În aer curge-n picuri viersul privighetorii.
- Când ştii că-n clipa asta smintiţi, visează glorii…
Ce mătăsos ţi-e părul şi trupul cât de clar!

Când vioreaua-n haină de ametist apare.
lar roza la suflarea zefirului se-nvoaltă,
Bea vin c-un trup alături, sculptat de-o fină daltă
Şi sparge apoi cupa cuprins de încântare!

Când te-a secat de lacrimi viaţa care doare,
Gândeşte-te la roua din geana unei flori.
Şi când ai vrea ca noaptea din urmă să coboare,
Gândeşte la trezirea unui copil în zori.


Priveşte codrul mândru! Atâtea braţe are!
Dar nu ca să cerşească, ci ca s-adune soare.
Şi limbi nenumărate au nuferii şi crinii.
Vorbesc însă limbajul tăcerii şi-al luminii.





Deşi trăim puţin si petrcem mult timp urmărind dorinţe absurde de moment, privind in perspectiva trebuie să ne inchinăm in faţa mareţiei existentei noastre, presarată cu mici si simple clipe de fericire…
Poezia absolută
de Omar Khayyam

20 de comentarii:

  1. Frumoasa poezie! Imi place mult Celine Dion, am avut si eu o postare cu melodia asta. O zi buna!

    RăspundețiȘtergere
  2. Sărut mâna Caremen !

    Frumos şi relaxant aici la tine , melodia completează versurile iar citatele te îndeamnă la meditaţie .

    Zi plină de poezie îti doresc !

    RăspundețiȘtergere
  3. Chiar e frumos si relaxant aici la tine vb lui Sorin . Ma bucur pentru ziua ta senina !

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu am alta parere despre optimism si nu vreau sa dau nastere la polemici, prefer sa fim realisti.
    Zi frumoasa sa ai, saptamana minunata si motive sa zambesti.

    RăspundețiȘtergere
  5. Superba melodia....Numai bine iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  6. Asa este, optimismul face minuni. Ar trebui sa ne mai oprim din goana cotidiana si sa adulmecam lucrurile marunte, lucrurile cu adevarat importante.
    Sa ai o seara minunata!

    RăspundețiȘtergere
  7. Cristi;multumesc ,Celine Dion are f multe melodii frumoase dar azi,asta mi s-a potrivită.Numai bine.

    RăspundețiȘtergere
  8. SoriNBună seara ,multumesc pt cuvintele frumoase.

    RăspundețiȘtergere
  9. Alm;O seară senină si pt tine .Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  10. Alice Georgiana; mă bucur mult că iti place .Un inceput de săptamană ...excepţional...şi o zi de luni usoară.

    RăspundețiȘtergere
  11. Lillee; dacă eşti mai optimist, vei depăşi mai uşor stresul.
    Un inceput de săptamană căt mai bun.

    RăspundețiȘtergere
  12. Costin comba;Ce este realitatea, ce inseamna sa fim realisti si de ce trebuie sa tinem cont de ea? De ce noi mereu trebuie sa ne oprim sa vedem care este aceasta relitate si de ce trebuie atita s-o contemplam Avem nevoie de o alta abordare a realitatii: in primul rind trebuie sa scapam de frica si miturile care ne sunt servite pentru a ne manipula. Nu stiu daca totusi vorbim pe aceeasi tema. O seara frumoasa

    RăspundețiȘtergere
  13. Foarte frumoasa poezia! Si melodia!
    "... mici clipe de fericire..." :)

    RăspundețiȘtergere
  14. Cam asa am simtit si eu ca trebuie sa iau viata...sa selectez ce-i frumos,ca din pacate,greul vine cand nu te astepti,iar cand vine nu e singur niciodata...
    Versuri,muzica,ganduri ce trebuie luate in seama.

    RăspundețiȘtergere
  15. sa incerc de luni cu optimismul poate ma tine toata saptamana:)

    RăspundețiȘtergere
  16. Dara;multumesc de vizită ,mă bucur mult că ti-au plăcut.

    RăspundețiȘtergere
  17. angi;...Când te-a secat de lacrimi viaţa care doare,
    Gândeşte-te la roua din geana unei flori....
    O săptamână presarată cu mici si simple clipe de fericire…

    RăspundețiȘtergere
  18. Sophie;optimismul inseamnă in primul rand o gândire pozitivă insotită de zambetul din priviri si de pe buze. O săptămână plină de impliniript tine.

    RăspundețiȘtergere
  19. Superbă poeziea IULISA...
    Oseară frumoasă scumpo!
    Te pup..

    RăspundețiȘtergere
  20. ELENA; multumesc .O seară frumoasă.

    RăspundețiȘtergere