"Sunt lucruri care nu vrem să se întâmple dar trebuie să le acceptăm, sunt lucruri pe care nu vrem să le știm dar tebuie să le învățăm, si oameni fără de care nu putem trăi dar trebuie să le dăm drumul." (Autor necunoscut)

20 oct. 2014

Buna dimineata soare

  

Bârfa… si importanţa ei



  În Grecia antică Socrate, era foarte mult lăudat pentru înţelepciunea lui. 
   Într-o zi, marele filosof s-a întâlnit întâmplător cu o cunoştinţă care alerga spre el agitat şi care i-a spus:       -Socrate, ştii ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studenţii tăi?
  -Stai o clipă,îi replică Socrate. ‘
  -Înainte să-mi spui, aş vrea să treci printr-un mic test. Se numeşte Testul celor Trei.
  -Trei?
  -Aşa este, a continuat Socrate. 

  -Înainte să-mi vorbeşti despre studentul meu, să stăm puţin şi să testăm ce ai de gând să-mi spui. Primul test este cel al Adevărului. Eşti absolut sigur că ceea ce vrei să-mi spui este adevărat?
  -Nu, de fapt doar am auzit despre el.
  -E-n regulă, zise Socrate. 

  -Aşadar, în realitate, tu nu ştii dacă este adevărat sau nu.    -Acum să încercăm testul al doilea, testul Binelui. 
  -Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?’
Nu, dimpotrivă…’
 ’Deci,’ a continuat Socrate, ‘vrei să-mi spui ceva rău despre el, cu toate că nu eşti sigur că este adevărat?’
 Omul a dat din umeri, puţin stânjenit.
Socrate a continuat. ‘Totuşi mai poţi trece testul, pentru că există a treia proba-filtrul Folosinţei. Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu îmi este de folos?’
  -Nu, nu chiar…
  -Ei bine,a conchis Socrate, dacă ceea ce vrei să-mi spui nu este nici Adevărat, nici de Bine, nici măcar de Folos, atunci de ce să-mi mai spui?
Omul era învins şi s-a ruşinat.
Şi astfel Socrate nu a aflat niciodată că nevasta-să îl înşela cu studentul respectiv !!!




Recomandare    Dacă doresti să participi , in fiecare luni ,publică pe blogul tău , un   articol (video,text,imagini)  si daca vrei să-l impartasesti cu noi, inscrie articolul aici!>


6 comentarii:

  1. Buna dimineata!!!
    Ca sa concluzionez: Barfa vine din antichitate!
    O saptamana placuta!

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna dimineata, Iulisa! O zi insorita tuturor participantilor la "Buna dimineata Soare!"

    RăspundețiȘtergere
  3. Interesanta povestioara, vezi din prea multa intelepciune, nu afli lucrurile care sunt chiar sub nasul tau.Sa ai o saptamana minunata!

    RăspundețiȘtergere
  4. Bună IULISA!
    Interesant articolul tău,ca de fiecare dată!
    Să ai o săptămână cât mai frumoasă,draga mea!
    Cu mare drag te pup și îmbrățișez!

    RăspundețiȘtergere
  5. Bună seara, soare! :)
    Şi acum există oameni care trăiesc ca Socrate. Din păcate, prea puţini :(
    O săptămână minunată tuturor!

    RăspundețiȘtergere