"Sunt lucruri care nu vrem să se întâmple dar trebuie să le acceptăm, sunt lucruri pe care nu vrem să le știm dar tebuie să le învățăm, si oameni fără de care nu putem trăi dar trebuie să le dăm drumul." (Autor necunoscut)

21 feb. 2016

Albă ca Zăpada a existat!




   Faimoasa poveste a Fraților Grimm, ”Albă ca Zăpada” se trage dintr-o istorie reală. Maria Sophia von Erthal este prințesa alungată de mama vitregă, după o ”discuție” cu o oglindă vorbitoare, ce se păstrează la Muzeul Spessart, din Lohr am Main. Piticii erau copii-mineri care scotoceau după aur, în Bieber

   Considerată de mulți drept una dintre cele mai interesante povești scrise vreodată, ”Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” este plăsmuirea Fraților Grimm, prima apariție fiind, în germană, în 1812. Inclusă, la început, într-un volum de istorioare pentru copii, la poziția a 53-a, avea să fie definitivată, complet, în 1853, urmând a fi tradusă, imediat, în toate limbile Pământului.

    Începând din 1986, un grup de specialiști a pornit să analizeze...veridicitatea faptelor. După ani de căutări s-a stabilită că Albă ca Zăpada a existat, la fel și ”oglinda vorbitoare”, pădurea în care fata se va refugia, dar, surprinzător, și piticii! Și nu este o glumă!

ALBĂ CA ZĂPADA

                                             Castelul Rieneck devenit, între timp, muzeu

Pe 25 iunie 1728, Maria Margaretha Catharina von Erthal se naște în castelul Rieneck, din Lohr, Germania actuală, aproape de Frankfurt. Tatăl e un contabil respectat, Philipp Christoph von Erthal, om cu relații în cercurile înalte. 
    În 1741 mama Mariei moare. Părintele se recăsătorește, pe 15 mai 1743, cu Claudia Elizabeth Maria von Venninge, contesă imperială, care-i devine Mariei mamă vitregă.


 


                                                           OGLINDA ”VORBITOARE”

În castel se află ”Oglinda Magică ce vorbește”. Așa e cunoscută. Manufactura de cristal din Lohr, apărută pe la 1698, a donat-o lui Philipp. E fină, are 1,60m., geamul vine din Spania, din Alicante. Are proprietăți ”acustice”, în sensul că vorbele rostite de cineva aflat în fața ei, reverberează. Se păstrează, și azi, la ”Spessart Museum” din Lohr am Main.

PĂDUREA ȘI MUNȚII
   Vorbim despre codrul din Spessart. Cei șapte munți peste care trece ”Albă ca Zăpada” în fuga sa există. Este faimosul drum din Hohenweg, menționat în scrierile din secolul al XIV-lea.

PITICII
   Pentru că lucrau în minele de argint și cupru din Bieber, minerii erau de statură mică. Specialiștii spun că ar putea fi vorba și despre copii-miner. Conform documentelor păstrate, în 1750 aici trebăluiau 500 de mineri. Din cauza sărăciei, aceștia purtau haine ponosite, rupte, precum și tradiționalele pălării, apropiate, ca desig, de ceea ce cunoaștem noi din desenele animate produse începând din 1937 încoace.

MĂRUL

   Pare greu de crezut, dar și mărul otrăvit a existat! Jumătate din el a fost cufundat în mătrăgună, plantă din pădurile din Spessart. Chiar și în ziua de azi se mai folosesște, în medicină, pe post de anestezic. Dă senzația că pacientul a decedat, dar, pe parcurs își revine.

    Și povestea pare să fi avut un iz de adevăr. Sarcofagul de sticlă a fost prelucrat la fabrica deja amintită. Locuitorii din zonă au iubit-o enorm pe Maria, descrisă drept ”o fire nobilă, un îngeraș coborât pe pământ”.

   Conform  celor care au investigat, faima Mariei crescuse enorm către anii 1800. Frații Grimm locuiau la o distanță mică față de Lohr, în Steinau, povestea era știută de toți, așa că este credibil ca ei să o fi cules în 1812.






Recomandare    Dacă doresti să participi , in fiecare luni ,publică pe blogul tău , un   articol (video,text,imagini)  si daca vrei să-l impărtăsesti cu noi, inscrie articolul aici!

6 comentarii:

  1. Foarte interesant! pana la urma in orice poveste exista samburele de adevar.

    RăspundețiȘtergere
  2. E cu atat mai interesant ca aceasta poveste are si un sambure de adevar. Poate vom crede mai mult in magia realitatii!
    Multumesc, Iulisa si o saptamana frumoasa sa ai!

    RăspundețiȘtergere
  3. Oare si finalul povestii o fi fost real?

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte tare. Nu-mi trecea prin cap ca povestea a fost dupa un fapt real...

    RăspundețiȘtergere
  5. Are un sambure de adevar, dar eu stiu o alta poveste asemanatoare. :))

    RăspundețiȘtergere