Întâi intră într-o grădiniță și cum intră, se apucă să scuture trandafirii cei frumoși, să ofilească florile, să frângă crinii cu dulce miros. Rostogoli pe jos merele, prunele și rupse în dreapta și în stânga crengile pomilor încărcați cu frunze și cu fructe.
La câmp făcu și mai multe rele. Ici culcă la pământ grâul și-i zdrobi spicele, de-i risipi toate boabele, colo doborâ clăile de fân și le luî vârtej pe sus. Dar ce e și mai groaznic, dezrădăcină în pădure câțiva copaci bătrâni și-i răsturnă cu rădăcinile în sus. Apoi, dând peste o turmă de oi ce păștea în tihnă, le împrăștie în toate părțile și le ameți, învârtindu-le. În câteva ceasuri stricase totul pe unde trecuse. Oamenii se jeluiră de toate relele ce le-a făcut Crivățul pe pământ, numai într-o zi.
– E un vânt pustiitor, stirgară unii.
– Dacă va sufla mereu, are să ne lase săraci și flămânzi! Ne-a stricat tot!
Îndată împăratul vânturilor chemă Crivățul de față și-l întrebă să răspundă, dacă e adevărat zvonul ce se aude în lume despre năzdrăvăniile lui.
Crivățul nu putu să zică ba, căci firea toată îl da de gol. Dar el se apără zicând numai:
– Eu, vai de mine, n-am avut de gând să fac rău nimanui; am vrut numai să mă joc cu florile, holdele și cu oile. Vina e a lor că nu știu de glumă!
– Așa glumă trece măsura, fătul meu! Îi răspunse împăratul vânturilor. Să faci rău altuia, nici în glumă nu este iertat, căci, deși e glumă, nu e bună! Ca să te înveți minte, eu nu ți-oi mai da drumul vara. Numai iarna vei ieși de la închisoare. Atunci ai să te poți juca cu gheața și cu zăpada, căci lor n-ai ce stricăciuni să le faci.
De atunci, Crivățul nu mai suflă decât iarna, pe pământul înțepenit de ger, bătut de viscol și înăbușit sub troiene de zăpadă. După dânsul aleargă lupii urlând și zboara corbii flămânzi.
Ce-mi plac povestioarele tale!
RăspundețiȘtergereSper totusi sa nu ma prea intalnesc cu prietenul Crivat!
O seara excelenta sa ai!