"Sunt lucruri care nu vrem să se întâmple dar trebuie să le acceptăm, sunt lucruri pe care nu vrem să le știm dar tebuie să le învățăm, si oameni fără de care nu putem trăi dar trebuie să le dăm drumul." (Autor necunoscut)

9 aug. 2015

Buna dimineata soare

  
Regina Nopții era la început o fată (asemeni celor mai multe dintre flori), dar cu siguranță nu era una prea frumoasă. 

   Chipul ei nu avea nimic din 
perfecțiunea zânelor din povești, nici măcar banal nu era.     Cei mai mulți întorceau capul în direcția opusă atunci când o întâlneau. Cine s-ar fi putut îndrăgosti de un asemenea chip? (uite că iubim trupul!)
   Dacă suferea din cauza asta? Cumplit! Și nu era ceva ce ar fi putut schimba. Era chipul primit de la Dumnezeu! Și oricât ar fi încercat să-l compenseze printr-un suflet frumos, părea că nimeni nu îl observă. Cei mai mulți nu-i dădeau nicio șansă. Se obișnuise deja să se simtă nelalocul ei printre oameni, de parcă nu ar fi fost una de-a lor.
    În serile senine de vară, după ce își termina treburile casnice, fata obișnuia să meargă pe coama dealului să se întindă pe iarba moale, să asculte cântecul greierilor și uneori să cânte cu ei. 

   Un băiat din sat a zărit-o într-o astfel de noapte. S-a apropiat de ea și a privit-o mult timp. Nu știa cine este, dar era fascinat de silueta ei zveltă, de mișcările ei ușoare (părea uneori că plutește deasupra ierbii), de glasul ei blând și melodios. La început crezuse că este o nălucă, dar apoi a fost convins că trebuie să fie o fată din sat. Dar care? Cu siguranță căuta un chip frumos pe care să-l asocieze cu tot ceea ce vedea pe timpul nopții.
   Restul poveștii s-a pierdut, dar fata a rămas până azi sub chipul unei flori care își arată frumusețea și își împrăștie parfumul doar ascunsă în lumina argintie a lunii.

   Poți să te îndrăgostești de ceea ce nu vezi? Poți să te îndrăgostești doar de ceea ce auzi? Sau simți? 
    Te îndrăgostești de trup? De suflet? De ambele?

 O săptămână usoară vă doresc!

 
Recomandare    Dacă doresti să participi , in fiecare luni ,publică pe blogul tău , un   articol (video,text,imagini)  si daca vrei să-l impărtăsesti cu noi, inscrie articolul aici!

2 comentarii:

  1. ______ (¯`v´¯)
    ______(¯`(█)´¯)__(¯`v´¯)
    _______(_.^._)__(¯`(█)´¯)
    _________(¯`v´¯)´(_.^._)
    ________(¯`(█)´¯)(¯`v´¯)
    _________(_.^._)(¯`(█)´¯)
    ____(¯`v´¯)_____ (_.^._)(¯`v´¯)
    ___ (¯`(█)´¯)_ (¯`v´¯)___(¯`(█)´¯)
    ____ (_.^._)_(¯`(█)´¯)___(_.^._)
    ____ (¯`v´¯)´ (_.^._) (¯`v´¯)
    ____(¯`(█)´¯)_█___(¯`(█)´¯)
    _____(_.^._)_█____(_.^._)
    ___________█
    _________█
    _______█___██_.██
    ______█___███████
    ______█___███████
    _______█___ █████
    ________█____███
    _________█____█
    __________█______███__███
    _██_.██___█_____█████████
    ███████___█____█████████
    ███████___█_____ ███████
    _ █████____█_______█████
    ___███_____█_________█
    ____█______█
    ____
    ████████████████(¯`v´¯)█
    ███████████████(¯`(●)´¯)█
    ███████████████ (_.^._)██
    _███████████ (¯`v´¯)████
    __██████████ (¯`(●)´¯)██
    ____█████████ (_.^._)██
    ______████(¯`v´¯)████
    ________██(¯`(●)´¯)██
    __██______█(_.^._)█______██
    ___██████████████████
    _____███████████████
    ▀▄▄▄▄▄▀▄▄▄▄▀▀▄▄▄▀▀▄▄▄▄▄▀.....★MaRiBeL★

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumoase sunt povestile florilor pe care ni le spui.
    Imi plac tare mult!
    O saptamana minunata sa ai!

    RăspundețiȘtergere