Poezia inimii mele

i

Te rog....

Mai lasă-mă Doamne, încă puţin,
Să îmi duc visul spre margini de azur...
Nu îmi mai pasă de al meu destin,
Chiar de-aş putea un an sau doi să-i fur!

Dă-mi florile şi-o altă primăvară,
Cu prietenii să mă găsesc din nou,
Să ne-amintim de-a mea chitară,
De anii ce-au trecut ca un ecou!

Mai vreau acum să trec ca adierea
Prin sufletele celor ce au iubit!
Să le presar în versuri mângâierea,
Căci dragostea-i ca băţul de chibrit!

Iar când voi reuşi, printre petale,
Să fug la porţile din infinit,
Eu am să cer iubirii, dorurile sale
Şi lacrima care mereu m-a însoţit!

Dar pân-atunci peniţa de va scrie
Pe valurile mării care trec foşnind,
O să aştern pe plaja viselor o poezie,
Să mi-o recite vântul, suspinând!

Atunci, te voi ruga să faci ce-i de făcut,
Eu voi lua toţi macii ce-nfloresc
Şi am s-adorm cu ei în absolut,
Şoptindu-le cât de mult îi iubesc!

Iar dac-ai să găseşti salcâmii înfloriţi,
Lasă-mi cărările pe care am iubit!
Eu am să şterg roua din ochii obosiţi
Şi am să râd, chiar de-am îmbătrânit!

Mai lasă-mă Doamne, încă puţin,
Să îmi duc visul spre margini de azur...
Nu îmi mai pasă de al meu destin,
Chiar de-aş putea un an sau doi să-i fur!

Danyel Luca