"Sunt lucruri care nu vrem să se întâmple dar trebuie să le acceptăm, sunt lucruri pe care nu vrem să le știm dar tebuie să le învățăm, si oameni fără de care nu putem trăi dar trebuie să le dăm drumul." (Autor necunoscut)

17 mai 2015

Buna dimineata soare

Legenda castanului


   Un basm românesc spune că numele de Castan era purtat de un ţăran sărac, dintr-un sat de prin părţile Dobrogei. De câte ori nu mai putea suporta lipsurile şi foamea, Castan mergea la marginea pădurii şi îşi alina amarul la umbra unui copac înalt, care nu înflorea şi nu dădea rod niciodată. 
  Se gândea că pomul seamănă cu el, căci părea aşa, fără nici un rost pe pământ. 
   Când bătrâna mamă a lui Castan s-a stins din viaţă, sărmanul om l-a rugat pe preotul din sat să îi facă slujba de îngropăciune. Abia spre seară, când s-a aşezat să se odihnească la umbra copacului cel înalt, şi-a dat seama că nu avusese bani nici cât să poată aprinde creştineşte o lumânare la mormântul mamei lui. Şi-a plâns durerea cu voce tare şi a adormit aşa, jelind. Dimineaţa, când s-a trezit, copacul cel sterp se transformase într-un altar verde, din care se ridicau sute de lumânări albe, împodobite cu flacăra galbenă a polenului. 
    Câteva luni mai târziu, din florile pomului s-au ivit roade, numai bune de vindecat suferinţele celor bolnavi. Însă numai Castan ştia cum să se folosească de ele, şi astfel a devenit cel mai căutat om din sat. 
    Curând, faima lui s-a răspândit în toată Ţara Românească, iar după ce Castan a murit, prietenul său, copacul cu ramurile transformate primăvara în candelabre, a rămas să îi poarte numele.





Recomandare    Dacă doresti să participi , in fiecare luni ,publică pe blogul tău , un   articol (video,text,imagini)  si daca vrei să-l impartasesti cu noi, inscrie articolul aici!

4 comentarii:

  1. Neața! Și în fața blocului meu este un castan, care tocmai a înflorit! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna dimineata! Frumoasa povestea lui Castan.
    Frumoase flori are castanul - as vrea sa faca flori si cel de langa fereastra noastra... :)
    Saptamana minunata sa iti fie!

    RăspundețiȘtergere
  3. Bună IULISA!
    Frumoasă poveste și florile de castan sunt splendide!
    O săptămână minunată îți doresc!
    Pupicei și îmbrățișări!

    RăspundețiȘtergere
  4. Frumoasa legenda.
    Mi-au placut intotdeauna castanii infloriti. Sunt atat de eleganti!
    O saptamana minunata!
    :)

    RăspundețiȘtergere