Buna dimineata soare

Legenda Ciocarliei

   

     Din vremuri de demult n-a fost fată mai frumoasă ca Lia, fată de împărat. Faţâ ei albă, ochii albaştri şi părul bălai, frumuseţea trupului ei acoperit de haine scumpe, fermecau inimile tuturor celor care o priveau. Despre frumuseţea Liei s-a dus vestea în lumea întreagă. De peste nouă mari şi nouă ţări au venit să o peţească feciori de împăraţi, mândri şi viteji. Au venit împăratul Roşu şi Alb împărat şi Peneş împăratul şi alţii, mulţi că frunză şi că iarbă ... Lia, însă, nu îl voia pe niciunul dintre ei.

    Lia privea mereu cu drag la Soare şi mereu avea ochii plini de lacrimi. Nimeni nu ştia de ce, din cauza luminii Soarelui sau din cauza vreunui dor ascuns. Nu-i cunoştea nimeni taină, nici cerul, nici pământul, doar umbră ei ştia.
   Când frumoasă fată de împărat îi spunea Soarelui că e singură ei dorinţa, că vrea să îl întâlnească şi să-i fie mireasă, umbră ei suspină şi îi spunea că îşi caută singură pierzania. Lia răspundea că nu îi pasă, că va umblă zi şi noapte până îşi va găsi iubitul. Umbră zicea că nu e bine, dar că o va însoţi oriunde se va duce.
    Într-o dimineaţă Lia sui pe Graur, calul ei care fugea că vântul şi că gândul şi porni la drum. Merseră pe sub soare, merseră pe sub stele, străbătură codri şi poiene, trecură peste râuri, până când ajunseră la malul marii.
Lia privi cu dor spre insula pe care se află palatul Soarelui şi se planşe umbrei că Graur nu poate să meargă şi pe pământ şi pe apă. Calul spuse că el nu poate să meargă pe apă, dar poate fratele lui, cel născut în valurile marii. Necheză cu putere şi din valuri ieşi un cal cu solzi argintii pe spate şi copite făcute pentru a înota. Lia sări pe calul marii şi porni pe ape, lăsând pe mal umbră şi pe Graur.
    Ajunse Lia pe insula şi porni către palatul minunat. Se îmbrăcase ea la plecare în haine de fecior, dar mersul ei o arată că e faţă.
   La palat îi ieşi în cale mama Soarelui. Era oarbă, de la atâta privit al strălucirii Soarelui. Soarta ei era să mai vadă numai atunci când fiul ei ar fi întâlnit iubirea. Întreba drumeţul dacă e fecior sau faţă şi-i spuse că, dacă e faţă, precum se aude pasul, să plece iute de acolo.
    Cum Lia nu ştia ce să facă, iată că apăru Soarele. O zări pe Lia, îi ura bun-venit. Faţă răspunse cu vorba duioasă şi îşi zâmbiră dulce unul altuia. Mama Soarelui simţi şi hotărî să afle de e fecior sau faţă. Avea să presare flori albe în patul drumetului, la noapte. Dacă dimineaţă vor fi veştede, înseamnă că e bărbat, dacă vor fi mai înflorite, e faţă.
    Cei doi iubiţi petrecură în alinturi toată noaptea. Dimineaţă, mama Soarelui văzu florile înflorite, căci vederea îi revenise că prin farmec, şi înţelese că oaspetele e faţă. Privi pe cer şi îşi văzu fiul cu iubita la pieptul lui. Uitase de toate, chiar şi să ţină seama razelor de foc, iar lumea întreagă era cuprinsă de flăcări arzătoare.
    Mama o blestemă pe Lia şi căzu moartă la pământ. Blestemul urcă până la cer şi Lia se prăvăli şi ea din ceruri, prefăcându-se în mică ciocârlie, pasărea care se înalta mereu către Soare, cântându-i primăvară cântece de dor. Aşa spune legenda ciocârliei ...

de Vasile Alecsandri

.

Recomandare

    Dacă doresti să participi , in fiecare luni ,publică pe blogul tău , un   articol (video,text,imagini)  si daca vrei să-l impărtăsesti cu noi, inscrie articolul aici!