Omul de zăpadă
Aceasta este o poveste veche, veche, de pe vremea primului om de zăpadă.
Într-o iarnă friguroasă, cu mult omăt, un copil se juca singur în curtea din spatele casei. Nu avea prea multe jucării, dar avea multă zăpadă, așa că nu se plângea.
A început să facă
bulgări: unu, doi, trei, mai mari, mai mici, apoi i-a așezat unul peste
altul, ca la un turn. S-a gândit apoi să decoreze turnul, dar tot ce a
găsit prin curte au fost câțiva cărbuni, un morcov înghețat rămas
rătăcit prin grădină din toamnă, o căciulă veche și un ciot de mătură
de prin magazie. Pe înserat, copilul a intrat în casă, lăsând turnul de
zăpadă singur, în grădina înghețată.
Zâna Iarna, care colinda lumea în sania ei trasă de cerbi albi, a zărit turnulețul care semăna foarte bine cu un om și în glumă s-a gândit să-i dea viață pentru o noapte. Și așa a apărut primul om de zăpadă din lume.
Când s-a așternut liniștea, din pădurea din apropiere au început să sosească musafiri de noapte. Două căprioare înfometate s-au apucat să scormonească prin zăpadă în căutare de frunze de varză sau știuleți de porumb uitați prin grădină de gospodari. Iarna hrana este greu de găsit.
Omul de zăpadă le-a văzut și s-a gândit să le ofere nasul său portocaliu.
- Eu nu am nevoie de el. dar pentru voi poate fi o cină gustoasă! Căprioarele au primit bucuroase darul omului de zăpadă.
Mai târziu, câteva păsărele s-au așezat pe capul omului de nea. Ar fi avut nevoie de câteva firicele de lână ca să-și căptușească cuiburile reci.
- Cu mare drag! le-a răspuns el și s-a grăbit să împartă toată lâna din căciula cea veche cu păsările cerului.
Cât a fost noaptea de lungă, omul de nea a făcut cadouri celor din jurul lui: firele de paie le-a dat unor iepurași, iar cărbunii unor pitici ai pădurii.
Spre dimineață, Zâna Iarnă l-a văzut stând cu totul despuiat. A înțeles ce s-a întâmplat și atunci, pentru bunătatea lui s-a gândit să-i afere și ea un dar special: dragostea tuturor copiilor.
De atunci, Omul de Zăpadă este un simbol nelipsit al iernii… de cum dă prima zăpadă, toți copiii se grăbesc să ridice oameni de zăpadă peste tot: pe străzi, în grădini sau în curțile caselor.
Uite,o poveste pe care n-o stiam! Tare frumoasa si de sezon.Sarbatori placute sa ai!
RăspundețiȘtergereabia astept si eu ziua aceea când zapada fa avea consistenta necesara pentru a face un om de zapada ;)) nu a trecut niciun an în care sa nu fac macar un om de zapada, de înaltimea mea!
RăspundețiȘtergereAcum avem -10°C si zapada nu e lipicioasa, nu poti face nici macar un bulgare de zapada... Dar ninge minunat!
O saptamâna cât mai frumoasa sa ai, Iulisa draga!
Si eu iubesc oamenii de zapada, chiar daca nu am varsta copilariei ! :) Frumoasa poveste !
RăspundețiȘtergereO saptamana frumoasa, Iulisa !
O poveste minunata! :) Si-mi aminteste de unul dintre cateii nostri, catel care cand a vazut primul om de zapada pe marginea drumului a inceput sa-l latre cu disperare si mergea incetisor pe langa el, ocolindu-l cat mai de departe! :))) Era un om de zapada imens!
RăspundețiȘtergereLa multi ani! Sanatate si multe bucurii sa ai!