Buna dimineata soare

Legenda bradului

   

Venise toamna. Toate pasarile calatoare plecasera spre tarile calde. Numai o pasarica tare mititica nu putea sa zboare dupa stol, umezindu-i-se ochisorii de lacrimi.
   Avea o aripa rupta, exact ca in povestea cu puil de prepelita, cu aripa franta de alicele unui vanator … Biata pasare, cu inima plina de jale, se duse cu greu in padure, ca sa ceara ajutor de la arbori. Cu glasul duios, ii ruga pe copaci:
   - Uitati, am aripa rupta. Lasati-ma sa traiesc intre ramurile voastre pana va sosi primavera.
   - Eu nu pot sa te primesc, pasarica! raspunse ursuz fagul. Mi-ajunge ca am grija de ramurile mele. Pleaca de aici si du-te la stejar!
   - Nici eu nu pot! vajai stejarul rautacios. Ma tem sa nu-mi mananci ghinda. Fugi, pasarica, in alta parte! De nu, iti rup si cealalta aripa.
   Cam in felul acesta o gonira pe sarmana pasarica si ceilalti arbori din codru.
   Saraca de ea! Era pe marginea disperarii cand auzi o voce:
  - Unde te duci, pasarica? Era bradul.
   - Nu mai stiu unde sa ma duc, bradule. Copacii m-au prigonit cu totii si nu vor sa ma primeasca in ramurile lor. Uite, aripa ma doare si nu mai pot sa zbor.
 Au, Doamne, ce durere!
   - Vino la mine! zise bradul, induiosat de soarta bietei pasarele. Poti ramane cat vrei intre ramurile mele! Atunci pasarica se urca si-si facu culcus intre ramurile bradului. Insa intr-o noapte, vantul friguros porni sa sufle cu putere. Semn ca se apropia iarna. Frunzele arborilor se ingalbeneau si cadeau la pamant, una cate una.
   - Pot sa scutur si frunzele bradului? il intreba vantul pe Mos Crivat, imparatul Vanturilor.
  - Nu! hotari mos Crivat. De brad sa nu te atingi deloc. Bradul a fost bun cu biata pasarica. Trebuie sa avem si noi mila de el. Podoaba verde sa nu-i cada niciodata. Se spune ca, de atunci, bradul cel bun isi pastreaza frunzele verzi atat vara, cat si iarna. 

O alta legenda

O legenda straveche povesteste ca odata, demult, cand Dumnezeu mai umbla inca pe Pamant, alaturi de Sfantul Petru, a inceput din senin o furtuna cum nu se mai vazuse pana atunci, cu vijelie, grindina si nori negri, amenintatori, astfel ca cei doi s-au vazut nevoiti sa se refugieze intr-o padure de la marginea drumului. Aici au cerut adapost copacilor, ca sa nu-i ude ploaia pana la piele. Dar stejarii mandri si fagii i-au refuzat, pentru ca, ziceau ei, abia isi puteau pazi frunzisul, merii si perii s-au temut sa nu le manance fructele, salciile si plopii s-au facut ca nu aud rugamintea celor doi. Numai bradul s-a dovedit generos si milos, totodata.

"Poftiti sub crengile mele!", i-a invitat el."Eu nu am fructe pe care sa le pazesc. Frunzele mele sunt ascutite ca acele si neprimitoare, iar oamenii ma socotesc nefolositor. Dar eu va adapostesc cu bucurie si va feresc asa cum pot de vremea asta rea". Si bradul i-a adapostit si i-a ferit pe cei doi drumeti cu crengile lui stufoase. Iar cand furtuna a trecut, Dumnezeu a iesit la lumina si i-a spus astfel bradului binevoitor: "Fie ca de acum incolo frunzele tala sa ramana vesnic verzi, si-n anotimpul rece al iernii, iar acele tale sa primeasca o mireasma imbatatoare si oamenii sa le foloseasca pentru a-si vindeca bolile. Iar pentru ca esti lipsit de rod, fie ca in mijlocul iernii, cand toti ceilalti pomi sunt lipsiti de fructe si frunze, oamenii sa te duca in casa lor si sa-ti impodobeasca ramurile cu bunatati. Sa se stranga cu totii in jurul tau si sa se gandeasca la Mine, caci tu imi esti 

copacul cel mai drag".


Si de atunci, bradul este dus de Craciun in casele oamenilor, este impodobit frumos, iar familia se strange in jurul lui si se bucura de darul lui Dumnezeu, care a facut ca Fiul Sau sa se nasca in aceasta zi plina de bucurie si speranta.

Recomandare

    Dacă doresti să participi , in fiecare luni ,publică pe blogul tău , un   articol (video,text,imagini)  si daca vrei să-l impartasesti cu noi, inscrie articolul aici!