HAPPY WEEKEND

 Zâmbete de weekend

 Leul nu mai are valoare. Ce-i de făcut ?
- Îi dăm patru găuri.
- Şi asta ar rezolva ceva ?
- Nu, dar am putea să-l vindem că nasture


Banc Intelectual

 Un bărbat e adus în faţă judecătorului pentru că a omorât-o pe soţia lui.
– Fapta dumneavoastră e sub orice critică. Dacă aveţi intenţia că tribunalul să nu va condamne la închisoare pe viaţă, trebuie să ne expuneti motive cât de cât plauzibile, care să va poate reduce pedeapsa.
– Domnule judecător, soţia mea era aşa de proastă, încât nu am putut să mă controlez şi a trebuit să o arunc de la balcon.
– Declaraţia dumneavoastră este o obrăznicie nemaiauzită şi, dacă nu doriţi că juraţii să va condamne înainte să continuăm procesul, trebuie să aveţi argumente cu adevărat plauzibile.
– Păi să vă povestesc. Locuim într-un bloc cu 10 etaje, la ultimul etaj şi la parter locuieşte o familie de pitici. Părinţii au 1 metru şi copiii, cel de 12 ani 70 de cm şi cel de 14 ani are 90 de cm. În ziua respectivă, i-am spus soţiei:
– E cumplit să fii pitic. Săracii vecini de la parter, toţi sunt aşa mici!
– Da, răspunde soţia, sunt o adevărată specie de pirinei.
– Pigmei ai vrut să spui!
– Nu, pigmei e ceea ce are omul în piele şi de la care se alege cu pistrui.
– Aia se numeşte pigment.
– Mă laşi? Pigment e chestia aia pe care scriau vechii români.
– Ăla se numeşte pergament.
– Cum poţi, dragă, să fii aşa de incult? Pergament e când un scriitor publică o parte din ce a scris.
– Domnule judecător, va închipuiţi că mi-am înghiţit cuvântul "fragment", că să nu mai continui discuţia asta aberantă. M-am aşezat pe fotoliu şi am luat un ziar să-l răsfoiesc. Nici nu m-am aşezat bine, că apare soţia mea lângă mine, cu o carte în mâna şi îmi spune:
– Uite, dragă, asta e ceea ce scrie un scriitor şi se numeşte carte, dacă nu aveai idee ce e aia. Ia şi citeşte Veranda de la Pompadur. Iau cartea în mâna şi îi spun:
– Dragă mea, asta e o carte în limba franceză, Marchiza de Pompadour, nu trebuie să interpretezi numele în română.
– Asta e bună, dragă, îmi dai tu lecţii de franceză, mie care am făcut meditaţii cu un vector de la facultate!
– Ăla nu se numeşte vector, se numeşte lector.
– Eşti prost, Lector a fost un erou grec din antichitate.
– Ăla a fost Hector şi era troian.
– Hector e unitate de măsură a suprafatei, blegule.
– Ăla e hectar draga mea.
– Mă uimeşti cu incultură ta. Hectar este o băutură a zeilor.
– Ăla se numeşte nectar, spun eu, oftând din adâncul sufletului.
– Habar nu ai, eu ştiu sigur că era şi o melodie pe tema asta pe care o cântau două prietene în duo.
– Nu se spune duo se spune duet.
– Mă scoţi din sărite, cum dracu de eşti aşa de încuiat? Duet e când doi bărbaţi se bat cu săbiile!
– Ăla se numeşte duel.
– Pe dracu, duel e gaură aia neagră din munte, de unde apare trenul.
– Domnule judecător, aveam tunel pe limba, dar am simţit că mi se face negru în faţă ochilor şi nu m-am mai putut stăpâni şi am aruncat-o pe geam.
– Linişte în sala... Judecătorul ia ciocănelul de pe masă, loveşte cu el puternic şi spune:
– Eşti liber, a fost un caz clar de legitimă apărare. Eu o aruncăm deja de la Hector...

  

Coadă mare... 

Un tip se apropie şi întreabă:
-  Nu va supăraţi, ce se da aici?
-  Nu ştiu, domnule, stai să întrebăm. Întrebarea circulă până la primul din rând.
-  Nu ştiu. Mi s-a făcut rău şi m-am sprijinit de zid. Când mi-am revenit, era deja coadă în spatele meu.
-  De ce nu pleci atunci?
-  Păi, acum că sunt şi eu odată primul la o coadă?!


"Articolul  participă la  jocul HAPPY WEEKEND! - Ediţia 44.".

.