"Sunt lucruri care nu vrem să se întâmple dar trebuie să le acceptăm, sunt lucruri pe care nu vrem să le știm dar tebuie să le învățăm, si oameni fără de care nu putem trăi dar trebuie să le dăm drumul." (Autor necunoscut)

3 apr. 2012

Tulipan sau Copacul cu lalele


Este poate unul din cei mai deosebiţi arbori, în ce priveşte dimensiunile pe care le poate atinge la maturitate, aspectul şi culoarea florilor şi a frunzelor. Foarte rezistent la condiţiile de mediu, are o creştere rapidă şi continuă. în regiunile de origine, unele exemplare pot ajunge şi la 200 sau chiar 300 de ani, când pot atinge 30 m înălţime şi peste un metru în diametru.


în ţară noastră se găsesc foarte puţine exemplare de Liriodendron tulipiferum. Trei astfel de arbori se mai afla în satul hunedorean Paclisa, în curtea castelului baronului Poganny, construit de familia acestuia, în secolul IX.

Un comentariu:

  1. interesant.
    uite ca memoria imi joaca feste.
    in curtea liceului era un copac "fosila", al doilea din tara, celalalt era in gradina botanica din Cluj!
    Daca nu ma insel, "Ginko biloba"!

    RăspundețiȘtergere